Proiecte publice
Începe proiectarea lucrărilor la pasajul Socola: a fost semnat contractul
Primăria Iași a semnat contractul pentru proiectarea lucrărilor la pasajul Socola. În urma licitației, procedura a fost adjudecată de către firma Pod Proiect SRL, o companie care a încheiat, de-a lungul anilor, numeroase contracte de proiectare.
Potrivit reprezentanților municipalității, valoarea contractului ajunge la 275.000 lei, fără TVA. La începutul acestui an, Primăria a recepționat studiul de fezabilitate aferent reabilitării pasajului, dar abia 8 luni mai târziu s-a reușit semnarea contractului de proiecatre. Studiul de fezabilitate a fost realizat tot de Pod Proiect SRL în anul 2019.
Estimarea actuală a Primăriei este că reabilitarea capitală a pasajului va genera costuri de 34 milioane lei (inclusiv TVA).
Componentele investiției: reabilitare pasaj cu lungimea totală de 463 metri, montarea unei suprastructuri noi (220 metri), modernizarea carosabil (5.400 mp), modernizarea trotuarelor (2.300 mp), modernizarea sistemului de iluminat cu sistem de tip LED, montare parapeți de siguranță (929 metri), consolidarea suprastructurii cu placă de suprabetonare, consolidarea infrastructurii și lărgirea rampei de acces (122 metri).
Conform studiului tehnic, durata totală de execuție este de 12 luni de la semnarea contractului de lucrări.
„Pasajul superior Socola a fost construit în anul 1960 de către Antepriza Construcții Montaj nr. 2 – Brigada Iași, pe baza unui proiect tehnic întocmit de Institutul Județean de proiectare Iași. În anul 1985, pasajul a fost reabilitat, atât prin înlocuirea completă a suprastructurii, cât și lărgirea căii la 4 benzi de 3,5 metri lățime fiecare și 2 trotuare pietonale. Înlocuirea suprastructurii și lărgirea căii de pod și pe rampele de acces au impus și modificarea alcătuirii constructive a elevațiilor infrastructurilor”, se arată în proiectul de hotărâre adoptat la începutul acestui an.
Studiul tehnic realizat în 2019 de Pod Proiect SRL a relevat faptul că se impun lucrări de reabiltiare a pasajeului și înlocuirea unor elemente structurale puternic degradate. Potrivit proiectului, după executarea lucrărilor, durata de viață este de 100 de ani. Un alt avantaj este că va crește numărul de bezi de la 4 la 5, în condițiile lucrările nu necesită realizarea unor infrastructuri între liniile de cale ferată.