Connect with us

Investiție de 7 mil. euro într-un depozit logistic în Parcul Industrial Miroslava

Investiții private

Investiție de 7 mil. euro într-un depozit logistic în Parcul Industrial Miroslava

Producătorul și distribuitorul ieșean de produse profesionale de curățenie și dezinfecție a finalizat ultima etapă a depozitului logistic din Parcul Industrial Miroslava, județul Iași, care a implicat construcția de birouri și mutarea sediului companiei de la Voinești (Iași). Investiția totală în depozitul logistic a fost de 7 milioane de euro, sumă ce include construcția acestuia, dotările tehnologice și stocurile de marfă, se arată într-un comunicat al companiei.

Proiectul depozitului logistic a fost necesar deoarece Misavan și-a propus, ca strategie prioritară, să-și deservească cât mai eficient clienții, să vină în întâmpinarea nevoilor acestora și, bineînțeles, pentru o gestionare cât mai bună a timpilor de livrare, dar fiind faptul că în ultimii 2 ani lanțurile logistice au fost afectate.

Proiectul a fost demarat în iunie 2020,  construcția se întinde pe o suprafață de 5.000 de metri pătrați și cuprinde, pe lângă zona de depozitare și logistică, și o zonă de de birouri, implicit sediul companiei Misavan. Capacitatea maximă de depozitare densă este de aproximativ 4.800 de locuri de paleți. Depozitul deservește toate cele 12 filiale ale companiei din întreaga țară.    

”Depozitul logistic a început să fie funcțional încă din luna martie, lucru care ne-a ajutat să îmbunătățim procesul și timpii de livrare a produselor. Ultima fază a proiectului, finalizată luna aceasta, a fost zona de birouri care a însemnat și mutarea sediului firmei din Voinești în Miroslava. Strategia noastră este să fim cât mai aproape de clienți, deservindu-i cât mai rapid”, explică Ciprian Otea, director general Misavan.

În 2021, compania și-a consolidat poziția pe piața de profil, înregistrand o creștere de 12% a cifrei de afaceri față de 2020 (aproximativ 114 milioane lei), iar pentru anul acesta estimează o creștere similară. Cu cea mai mare investiție din ultimii ani finalizată, Misavan are în plan pentru 2022 o serie de investiții care vizează extinderea gamelor de produse și modernizarea facilităților actuale de producție.  

”Avem câteva investiții în desfășurare pe care vrem să le finalizăm înainte de a ne implica în proiecte mult mai ample. În ultimii ani am crescut constant și ne propunem să păstrăm trendul și pentru 2022, mai ales că investiția de la Miroslava ne ajută să deservim rapid clienții. Există un trend de revenire a pieței B2B după acești doi ani de pandemie, angajații încep să revină la birou, prin urmare, cererea de soluții complete de curățenie pentru uz profesional este în creștere”, spune Ciprian Otea. Anul trecut, spre exemplu, peste 10.000 de companii au ales Misavan ca furnizor pentru produsele lor de curățenie, iar pentru 2022 se dorește creșterea portofoliului de clienți.

Portofoliul companiei cuprinde peste 1.500 de produse, fie soluții concentrate, pentru uz profesional (adresabilitate publicului profesional), fie gata de utilizat, în recipiente de diferite dimensiuni, pentru toate categoriile de consumatori, inclusiv adaptate pentru utilizarea casnică.  Cele mai cunoscute și comercializate sunt cele din gama premium Dr. Stephan.

Dezvoltarea la nivel național a businessului Misavan a însemnat și creșterea numărului de angajați, inclusiv în perioada 2020-2021. În prezent, compania are peste 340 de angajați în toată țara.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top