Local
Licitația pentru achiziția a 18 tramvaie moderne a fost deblocată
Primăria Iași are cale liberă pentru a stabili câștigătorul licitației privind achiziția a 18 tramvaie moderne, după ce o contestație la procedură a fost respinsă de către Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC).
CNSC a decis că sesizarea PESA împotriva celuilalt participant la licitație (Bozankaya) este nefondată: în principal, polonezii au susținut că oferta turcilor ar fi avut nereguli în ceea ce privește garanția de participare.
Odată deblocată licitația, Primăria Iași are cale liberă să stabilească câștigătorul, iar acest lucru ar putea să se-ntâmple până la finalul săptămânii în curs, în condițiile în care termenul pentru emiterea raportului de procedură este 21 septembrie.
Fondurile pentru achiziția celor 18 tramvaie, cu o lungime de 22 metri, sunt asigurate prin intermediul PNRR. După ce va fi semnat un contract de furnizare, primul tramvai va ajunge la Iaşi în maximum 15 luni. Ulterior, vehiculele vor fi livrate la fiecare 3 luni.
- Citește și La Iași vor ajunge încă 18 tramvaie noi: licitație de achiziție cu o valoare de 177 mil. lei
„Tramvaiele trebuie să aibă o capacitate de transport totală de minimum 135 locuri, dintre care minimum 30 pe scaune fixe, nerabatabile, din care minimum 5 din low floor, plus vatmanul. Producătorul poate suplimenta numărul de locuri pentru călători prin montarea de scaune rabatabile”, se precizează în documentaţia de licitaţie.
În prezent, la Iaşi circulă 32 de tramvaie moderne: 16 livrate de PESA (în cadrul unei licitaţii organizate de Ministerul Dezvoltării) şi 16 livrate de Bozankaya (în cadrul unei licitaţii organizate de Primărie). La fel în cazul celor 18 tramvaie care urmează să fie achiziţionate, şi celelalte 32 de vehicule au fost cumpărate cu fonduri puse la dispoziţie de Comisia Europeană.