Infrastructură
Lotul A8 Tg Frumos – Lețcani: instanța respinge plângerea Makyol și deblochează evaluarea ofertelor
Curtea de Apel București (CAB) a respins plângerea depusă de turcii de la Makyol la licitația privind construirea segmentului Târgu Frumos – Lețcani, parte din sectorul ieșean al autostrăzii A8. Litigiul datează din noiembrie 2025, cu o decizie parțial în favoarea turcilor pronunțată de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) la mijlocul lunii decembrie. Câștigătorul ar putea fi anunțat în perioada următoare: sunt șase oferte depuse la licitație, cu o valoare a contractului de 5,5 miliarde de lei.
Makyol a solicitat anularea mai multor solicitări de clarificări pe care le-a primit în timpul licitației de la Compania Națională pentru Investiții Rutiere (CNIR). Turcii au susținut că respectivele solicitări nu au justificare dar pot crea un context în care oferta lor să fie declarată neconformă.
CNSC a admis în parte sesizarea și a anulat un singur paragraf dintr-o solicitare de clarificări, respingând celelalte aspecte invocate de Makyol. Ulterior, firma a atacat decizia la CAB, iar judecătorii s-au pronunțat pe 4 martie. „Respinge plângerea, ca neîntemeiată”, conform dispozitivului instanței. Licitația a fost lansată în februarie 2025: din punct de vedere tehnic, procedura a fost finalizată în octombrie 2025. Comisia de licitație are încă în evaluare ofertele financiare.

Acest segment are o importanță semnificativă pentru ieșeni întrucât traseul pe la nord de Podu Iloaiei va îndeplini și un rol de variantă de ocolire a acestui oraș: în ultimii 10 ani, în zona Podu Iloaiei se formează constant ambuteiaje majore, iar timpii de parcurs sunt extrem de mari. De altfel, în documentația de licitație, CNIR a acordat, la nivel de criterii de atribuire, punctaj suplimentar pentru acele companii care vor construi cu prioritate segmentul de autostradă la nord de Podu Iloaiei.
La licitația pentru construirea tronsonului Tg Frumos – Lețcani participă companii din trei țări: România, Austria și Turcia. Potrivit CNIR, ofertele au fost depuse de Strabag și cinci asocieri conduse de Makyol, Kalyon, Biskon, Danlin XXL și IC ICTAS. Odată respinsă plângerea Makyol, CNIR ar putea anunța în perioada următoare câștigătorul procedurii.
Durată de realizare de 46 de luni din care 10 luni pentru etapa de proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor. Conform CNIR, segmentul de autostradă prezintă o provocare tehnică pentru constructori, pe traseu urmând să fie realizate 19 poduri (inclusiv un pod cu o lungime de 1.130 m), 2 tuneluri și 2 noduri rutiere (Podu Iloaiei și Lețcani).






