Utile
Măsuri de relaxare/PMI a început remontarea grătarelor în zonele de agrement
Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) a adoptat o nouă hotărâre în contextul pandemiei Covid-19, de data aceasta în ceea ce privește măsurile de relaxare care vor intra în vigoare, gradual, începând cu această săptămână.
După 15 mai, ieșenii vor putea merge din nou în zonele de agrement, dar cu respectarea condițiilor ce țin de combatarea răspândirii bolii Covid-19. Parcurile și zonele de agrement au fost închise prin efectul ordonanțelor militare (o plimbare în parc nu putea fi catalogată drept o „urgență” de deplasare) și nu a existat, nici măcar la nivel local, o decizie „negru pe alb” pentru închiderea zonelor de agrement. Totuși, odată cu eliminarea stării de urgență (din 15 mai) și instituirea stării de alertă (nemaifiind necesară declarația pe proprie răspundere în interiorul localităților), teoretic, din 15 mai, autoritățile dau liber românilor să iasă la iarbă verde.
În ceea ce privește redeschiderea teraselor, Primăria Iași nu poate lua o astfel de hotărâre, unii agenți economici interpretând eronat unele declarații confuze ale primarului Mihai Chirica pe această temă. Singura autoritate abilitată să decidă redeschiderea teraselor este Guvernul. Zilele trecute, premierul Ludovic Orban a declarat că există discuții cu patronii din industria HORECA în acest sens, fiind avansat și un posibil termen pentru începerea reluării activității normale în acest sector: 1 iunie. În orice caz, reluarea activității se va face etapizat și doar în anumite condiții ce urmează a fi anunțate.
Până atunci, APIX.ro vă prezintă cea mai recentă hotărâre a CLSU pe tema măsurilor de relaxare care pot fi decise de către municipalitatea ieșeană:
Art. 1. Începând cu data de 11 mai accesul în mijloacele de transport ale SC Compania de Transport Public Iași SA pentru angajații societăților comerciale sau instituțiilor publice care și-au reluat activitatea se va face cu respectarea măsurilor de protecție (mască și mănuși de protecție), în limita locurilor disponibile pe scaune, și în baza unui document care atestă calitatea de angajat.
Art. 2. Până în data de 18 mai SC Citadin SA va marca peroanele mijloacelor de transport public cu un marcaj specific în vederea asigurării distanței sociale recomandate între călători.
Art. 3. (1) Începând cu data de 18 mai se înființează 45 de puncte de verificare a temperaturii călătorilor în următoarele stații de transport public: Ateneu, Baza 3, Bicaz, Blocuri Cetățuia, Blocuri Ciurea, Blocuri Păcurari, CUG 1, Canta, Casa Sindicatelor, Cimitirul Evreiesc, Dancu, Dr. Savini, Familial, Frigorifer, Gară, Minerva, Mircea Cel Bătrân, Moara 1 Mai Canta, Moara 1 Mai Păcurari, Palatul Culturii, Piața ACB, Piața Independenței, Piața Nicolina, Piața Unirii, Pod Metalurgie, Pod Nicolina, Podu de Piatră, Podu Roș 1, Podu Roș 2, Podu Roș 3, Policlinica Recuperare, Sala Polivalentă, Sg. Grigore Ioan, Bacinschi, Târgu Cucu 1, Târgu Cucu 2, Tătărași Nord, Tătărași Sud, Tehnopolis, Țesătura, Triumf, Tudor Nicolae, Tudor Vladimirescu, Universitate și Zimbru.
(2) Punctele propuse vor fi deservite de angajații SC Compania de Transport Public Iași SA în două schimburi, între orele 6.00 și 14.00, respectiv 14.00 și 22.00, iar în funcție de fluxul călătorilor aceste puncte pot fi modificate.
(3) Angajații SC Compania de Transport Public Iași SA care vor verifica temperatura fiecărui călător înainte de a urca în mijlocul de transport vor purta veste și ecusoane pentru identificare. Accesul în mijloacele de transport public al călătorilor a căror temperatură depășește 37,5 grade Celsius este interzis.
Art. 4. Începând cu data de 12 mai SC Servicii Publice SA va remonta grătarele din zonele de agrement și picnic, dar accesul publicului la acestea va deveni posibil după încetarea stării de urgență și în funcție de eventualele reglementări care se vor adopta la nivel național.
Art. 5. Până la finalizarea stării de urgență, toate celelalte măsuri luate anterior rămân valabile, dacă nu contravin prezentei hotărâri și celorlalte măsuri luate la nivel național.