Proiecte publice
O expertiză tehnică arată că Podul de Piatră are nevoie de reparații urgente
Primăria Iași a lansat în urmă cu câțiva ani un proiect de restaurare a Podului de Piatră, dar abia zilele trecute a fost semnat un contract de proiectare a lucrărilor. Conform unei expertize tehnice, podul necesită „reparații urgente deoarece semnele erodării fundamentului său sunt evidente”.
Compania Pivot Construct, din Iași, are termen 4 luni să predea documentațiile tehnice. Contractul între cele două părți a fost semnat la finalul săptămânii, iar firma va încasa 209.000 lei pentru elaborarea proiectului. Scenariile de intervenție au fost deja prezentate în documentația de avizare a lucrărilor, iar scenariul ales de autorități va fi detaliat de Pivot Construct.
Principalele lucrări de reabilitare la nivelul căii de pod presupun decaparea sistemul rutier până la nivelul umpluturii, injectarea în masa umpluturii dintre timpane cu mortar de var hidraulic, curățarea suprafeței structurii de rezistență a suprastructurii și închiderea fisurilor sau a crăpăturilor, refacerea rosturilor, completarea zidăriei dislocate și execuția unei șape din beton armată cu plasă sudată peste care va fi montată hidroizolațiade tip membrană și un strat de nisip.
De asemenea, va fi refăcut pavajul din piatră cubică al trotuarelor și căii de pe pod, cu prelungirea acestuia până la racordarea străzilor adiacente. Celelalte tipuri de lucrări vizează reparații la nivelul pilelor, culeilor, rampelor de acces, consolidarea și amenajarea albiei râului Bahlui (în zona podului, 50 m amonte și aval de pod), alături de restaurarea și conservarea podului din zidărie de piatră.
- Citește și Cât va costa amenajarea drumului provizoriu pe care va fi deviată circulația de pe pasajul Socola
„Prin aplicarea soluțiilor propuse de proiectant, se are în vedere menținerea funcționalității podului, decongestionarea traficului pietonal, aducerea podului la o stare tehnică corespunzătoare necesară circulației pietonale în condiții de siguranță și pentru protecția împotriva factorilor de mediu (acțiunea apelor superficiale asupra suprastructurii podului și acțiunea apelor râului Bahlui asupra infrastructurii podului)”, se precizează în caietul de sarcini aferent achiziției de servicii de proiectare.
Un alt proiect propus de Primăria Iași în zona Podului de Piatră a rămas la stadiul de randări: cu toate că refacerea zonei din jurul fostei piețe a fost lansată încă din urmă cu 6 ani, municipalitatea nu a mai făcut pași concreți pentru implementare.
