Connect with us

O firmă din București va dota autobuzele CTP cu sisteme de avertizare anti-coliziune

Local

O firmă din București va dota autobuzele CTP cu sisteme de avertizare anti-coliziune

Cele 140 de autobuze din parcul auto al CTP vor fi dotate cu sisteme de avertizare anti-coliziune de către o firmă din București (Xsceza SRL), care importă produse Mobileye. Achiziția se ridică la 6,1 milioane lei, inclusiv TVA, iar finanțarea este asigurată prin intermediul PNRR.

Într-un comunicat de presă, Primăria spune că scopul sistemului anti-coliziune pentru autobuze este de a avertiza conducătorii înaintea producerii unor coliziuni în trafic, reușind astfel să reducă semnificativ rata accidentelor.

„În mijloacele de transport vor fi instalate elemente de detecţie externe (camere video sau alt tip de echipament inteligent), controlate de Inteligenţă Artificială, care vor scana în timp real participanţii la trafic (alte autovehicule, motociclişti, biciclişti și pietoni). Astfel, sistemul va elimina o problemă în exploatarea mijloacelor de transport public, în sensul că va fi posibilă evitarea accidentării pietonilor și bicicliștilor care ajung în zona unghiurilor moarte”, se arată într-o informare a Primăriei.

Astfel, în cazul detectării unui pericol iminent de coliziune, sistemul emite alerte vizuale și sonore pentru a ajuta conducătorii autobuzelor să evite accidentul. O achiziție similară este în desfășurare și în cazul celor 150 de tramvaie. La licitația organizată de Primărie s-a prezentat un singur ofertant, respectiv grupul german Bosch, în condițilie în care valoarea contractului se ridică la aproape 20 milioane lei, bani asigurați tot prin intermediul PNRR.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Local

To Top