Connect with us

O investiție de 15 milioane de euro la Iași, sub lupa autorității de mediu

ferma kosarom

Investiții private

O investiție de 15 milioane de euro la Iași, sub lupa autorității de mediu

Suinprod, companie din grupul Kosarom, trebuie să parcurgă evaluarea impactului asupra mediului pentru ferma de reproducție pe care o pregătește la Războieni, în comuna Ion Neculce. Investiția, estimată anterior la 14,5 milioane de euro, va completa capacitățile existente și prevede șase hale, cu aproape 19.000 de locuri pentru porcine. APIX.ro a prezentat proiectul în luna iulie, alături de o altă fermă propusă de companie la Strunga.

Noutatea este cerința Direcției Județene de Mediu (DJM) Iași privind analiza efectelor investiției asupra zonei. Proiectul deciziei de încadrare, întocmit în urma consultărilor de la finalul lunii octombrie, prevede elaborarea unui raport de impact. Cel mai probabil, și ferma de la Strunga va beneficia de aceeași decizie. Doar după întocmirea și aprobarea acestor documentații, investițiile pot ajunge, în final, în etapa de autorizare a lucrărilor.

Autoritatea de mediu solicită estimarea poluanților generați atât în timpul construirii, cât și după punerea în funcțiune, inclusiv prin raportare la celelalte proiecte din apropiere. Potrivit documentului, impactul va fi local, dar există posibilitatea să influențeze și zonele învecinate, iar amploarea efectelor trebuie clarificată.

Noua fermă va ocupa un teren de 8,7 hectare, aflat în proprietatea Suinprod, în partea de nord-est a satului. Trei hale vor fi destinate reproducției, iar alte trei creșterii purceilor. Capacitatea prevăzută este de 18.724 de locuri, fără purceii sugari: 3.000 pentru scroafe, 15.360 pentru tineret porcin, 300 pentru scrofițe de prăsilă și 64 pentru vieri.

Proiectul include și trei bazine de stocare a dejecțiilor, cu o capacitate totală de 45.000 de metri cubi. După maturare, acestea ar urma să fie preluate de operatori agricoli și folosite ca îngrășământ. Sunt prevăzute, de asemenea, două incineratoare, rezervoare de apă și instalații automate pentru hrănire și controlul temperaturii din hale.

Documentația indică o distanță de 780 de metri între amplasamentul existent și prima locuință din Războieni. Printre efectele potențiale analizate se numără zgomotul, modificarea calității aerului și riscurile asociate gestionării deșeurilor și apelor uzate.

Investiția face parte dintr-un program de 33,5 milioane de euro prezentat anterior de APIX.ro. Cealaltă componentă este ferma de îngrășare de la Strunga, estimată la 19 milioane de euro, cu peste 29.000 de locuri. Pentru ambele proiecte, compania indica finanțare din surse proprii sau guvernamentale și un termen de realizare de 36 de luni de la începerea lucrărilor.

Articole din categoria Investiții private

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top