Smart City
O nouă aplicație mobilă pentru transportul public la Iași: Tranzy
Primăria Iași a anunțat în această după-amiază lansarea unei noi aplicații mobile destinate transportului public în comun. Aplicația („Tranzy”) este încă într-o fază de testare, dar poate fi descărcată atât de utilizatorii iOS, cât și de utilizatorii Android. Funcționalitățile vor putea fi testate în primă fază de câte 1.000 de utilizatori pentru fiecare sistem de operare menționat.
Demersul Primăriei, în parteneriat cu Wink Network, vine după ce un antreprenor a lansat o aplicație de mobilitate urbană în urmă cu ceva timp („HereItIs”), și tot societatea civilă a determinat CTP să pune la dispoziția publicului larg date GPS de pe mijloacele de transport în comun.
Aplicaţia oferă detalii actualizate despre linii, minutele de sosire a mijloacelor de transport în staţie și rutele optime în funcție de punctul de plecare ales, alerte de trafic, vehicule și distanța până la destinație. Aplicația oferă harta actualizată a staţiilor de transport public din oraș, caută poziția utilizatorului pentru a găsi cea mai apropiată stație de autobuz sau tramvai și traseul optim pentru a ajunge la destinația dorită în cel mai scurt timp. Minutele de sosire a vehiculelor în staţie sunt calculate în timp real prin intermediul dispozitivelor GPS instalate în fiecare vehicul și, astfel, călătorii știu exact cât timp au de așteptat în stație.
Călătorii mai pot afla orarul general al mijloacelor de transport, liniile disponibile și stațiile prin care acestea trec, stațiile din proximitate și variantele optime de traseu pentru a ajunge la o anumită destinație, devierile, intervențiile sau blocajele din trafic. Tranzy poate filtra datele în funcție de mijlocul de transport preferat și cuprinde o rubrică de informații utile.
Realizată sub forma unui ghid de călătorie urbană disponibil pe telefoanele mobile, aplicaţia are în vedere, pe viitor, atȃt includerea mijloacelor alternative de deplasare – biciclete, trotinete electrice ș.a., precum și posibilitatea achiziţionării de bilete și abonamente direct din aplicaţie.