Connect with us

PMI a semnat contractul UE pentru înființarea unui sistem automat de închiriere biciclete

Smart City

PMI a semnat contractul UE pentru înființarea unui sistem automat de închiriere biciclete

Un proiect inițiat acum câțiva ani prinde contur. Inițial, proiectul „VeloCity” nu a mai accesat finanțarea europeană, fiind o pe listă de „rezervă” a Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE). Însă, la începutul acestui an, pe axa de finanțare aferentă au fost făcute suplimentări de fonduri ceea ce a resuscitat proiectul. „VeloCity” este finanțat prin intermediul Programului Operațional Regional. În perioada următoare, Primăria Iași urmează să semneze și alte două contracte importante, care se aflau tot pe lista de „rezervă”: reabilitare Iași – Dancu și înființarea unui sistem de e-ticketing în transportul public local.

Proiectul „VeloCity” beneficiază de o finanțare de circa 4,6 milioane euro.

Prin intermediul proiectului vor fi amenajate 50 de stații de îmbarcare și închiriere pentru biciclete (pe 62 de amplasamente) și vor fi cumpărate 813 de biciclete inteligente mecanice, 37 de biciclete inteligente electrice și 80 de triciclete pentru seniori și pentru persoanele cu dizabilități.

De asemenea, proiectul presupune și implementarea unui sistem inteligent de mobilitate urbană alternativă, independent energetic utilizând biciclete inteligente, la care adaugă sisteme de andocare și terminale inteligente, cu posibilitatea închirierii cu ajutorul tuturor modalităților electronice, precum și pe baza cardurilor de acces.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt creșterea cu 3,8% a utilizării deplasărilor cu bicicleta și pietonale, respectiv reducerea emisiei gazelor cu efect de seră cu 1,4%, ambele până în anul 2023 (primul an după finalizarea implementării proiectului), față de scenariul „fără proiect”.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Smart City

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top