Local
Primarul Chirica încălzește din nou Iașul pe datorie: gazele trec, ratele rămân șapte ani
Într-un oraș lipsit de investiții majore, primăria se împrumută anual pentru a plăti factura la gazele naturale necesare pentru sistemul de termoficare. La sistem sunt racordate până în 15% din locuințele orașului, alături de instituții publice (inclusiv școli și spitale) și operatori economici. Noul împrumut are o valoare de 160 de milioane de lei, iar costurile cu dobânzile și comisioanele ar putea urca până spre pragul de 45-50 milioane de lei, conform estimărilor APIX.ro în baza creditelor contractate anii trecuți de municipalitate.
Primarul Mihai Chirica va supune aprobării plenului Consiliului Local (CL) noul credit într-o ședință extraordinară a plenului care va avea loc pe 12 noiembrie. Împrumutul va avea o durată de șapte ani, iar banii sunt destinați gazelor naturale necesare în perioada decembrie 2026-martie 2027. Practic, combustibilul pentru patru luni de iarnă va fi plătit din bugetele orașului pe parcursul mai multor ani, în condițiile în care de la bugetul local sunt plătite deja facturi de anii trecuți.
De altfel, municipalitatea admite că are deja dificultăți în achitarea facturilor. Pentru gazele aferente lunii noiembrie, municipalitatea a primit o factură de avans de aproximativ 32 milioane de lei și a cerut plata eșalonată, „pe fondul lipsei disponibilităților financiare”. Furnizorii solicită, de regulă, plata înaintea lunii în care livrează combustibilul.
Direcția economică admite că încasările din termoficare nu acoperă cheltuielile, fiind necesare suplimentări consistente din celelalte venituri ale orașului. Numai pentru certificatele de emisii de dioxid de carbon, municipalitatea a achitat în acest an circa 27,5 milioane de lei. Noul credit va acoperi combustibilul, în timp ce energia electrică, apa, piesele și materialele vor trebui plătite din alte resurse.
Presiunea se va vedea și în gradul de îndatorare. La 31 octombrie 2026, indicatorul era de 10,43%, dacă sunt luate în calcul toate împrumuturile municipalității. Simulările Primăriei, care includ noul credit, indică un vârf de aproximativ 19% în 2028. Cu alte cuvinte, nivelul estimat pentru acel an este aproape dublu față de cel raportat la sfârșitul lunii trecute.
- Citește și Primăria Iași face un nou împrumut: 115 milioane lei – al șaselea credit în doar trei ani
În calculul care exclude finanțările pentru proiectele cu fonduri europene, gradul de îndatorare era de 9,06%. Municipalitatea precizează că împrumutul pentru încălzire beneficiază de o derogare de la limitele de îndatorare, contractare și tragere. Ratele și costurile finanțării vor fi însă suportate integral din bugetul local.
Așa cum APIX.ro a relatat, în 2024 Primăria a contractat de la BCR 145 milioane de lei pentru gaze, pe șapte ani, cu dobânzi estimate la aproape 31,8 milioane de lei. În 2025 a urmat un credit de 130 milioane de lei, tot de la BCR, pe șase ani, cu costuri evaluate la 28,7 milioane de lei. Împreună cu noua propunere, cele trei finanțări însumează 435 milioane de lei, fără dobânzi și comisioane, bani achitați exclusiv pe facturi de gaze.
Primăria administrează direct termoficarea din iulie 2021, după plecarea Veolia, iar procedurile pentru găsirea unui nou operator nu au dus la atribuirea serviciului. În prezent, sistemul deservește 22.042 de apartamente, 158 de agenți economici, 51 de instituții publice, 69 de unități de învățământ, 12 spitale și o parte dintre clădirile celor cinci universități de stat.







