Connect with us

Asociațiile civice îi cer socoteală noului ministru al Transporturilor: de ce A8 nu este prioritară?

autostrada a8 motca-iasi-ungheni randare proiect - imagini virtuale

Mișcări civice

Asociațiile civice îi cer socoteală noului ministru al Transporturilor: de ce A8 nu este prioritară?

Asociațiile Moldova Vrea Autostradă (MVA) și Moldova Vrea Infrastructură (MVI) cer ministrului Transporturilor, Ștefan-Ovidiu Popa, să explice de ce Autostrada Unirii nu s-a regăsit printre prioritățile enumerate în prima sa conferință de presă. Cele două organizații solicită termene ferme și finanțare, într-un moment în care proiectul acumulează întârzieri atât pe șantiere, cât și înaintea începerii lucrărilor.

Potrivit celor două organizații, ministrul a menționat finalizarea A7 până la Pașcani, continuarea spre Suceava și sectorul montan Sibiu-Pitești, fără să includă A8. Asociațiile cer să se clarifice dacă omisiunea este „o simplă scăpare de comunicare sau reflectă o schimbare reală de priorități la nivelul ministerului”.

Pentru sectorul Moțca-Ungheni, una dintre urgențe este asigurarea banilor pentru exproprieri. MVA și MVI susțin că aproximativ 194 milioane de lei nu au fost alocate, deși documentațiile sunt întocmite. Amânarea până în 2027 ar putea impune noi evaluări, cu despăgubiri mai mari și costuri suplimentare dacă terenurile nu sunt predate constructorilor.

Un alt exemplu invocat este Pipirig-Leghin: contractul de 2,7 miliarde de lei a fost semnat în aprilie 2025, dar asociațiile solicită CNAIR să precizeze dacă a emis ordinul de începere a proiectării. Informațiile pe care le citează, din septembrie 2026, indicau că acesta era încă așteptat.

După cum APIX.ro a relatat într-un articol despre explicațiile ministerului pentru întârzierile A8, pe Pipirig-Leghin autoritățile invocă întârzierea UMB în constituirea garanției de bună execuție. Pe Leghin-Moțca, progresul raportat este de numai 13%, iar ministerul nu mai indică o dată concretă de finalizare, aceasta depinzând de analizarea solicitărilor constructorului de prelungire a duratei lucrărilor.

MVA și MVI cer publicarea unui calendar pentru fiecare lot, a sumelor necesare până la sfârșitul anului și a alocărilor propuse pentru 2027. „Dezvoltarea A7 nu trebuie însă să se facă prin marginalizarea A8”, avertizează cele două organizații.

Articole din categoria Mișcări civice

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top