Constructori
Un constructor ieșean își face balastieră la râul Moldova: nisip și pietriș cât pentru 3.000 de camioane
Balastiera AMI SRL are în vedere exploatarea a circa 60.000 de metri cubi de nisip și pietriș din albia râului Moldova, în comuna Cristești. Acest volum cu aproximativ 3.000 de încărcături de camion, dacă fiecare transport ar prelua 20 de metri cubi. Firma este controlată de constructorul Ion Băietrău, care deține și societatea Demo Idil Construct, companie cunoscută atât pentru lucrări publice, cât și contracte încheiate cu firme private.
Cantitatea reprezintă volumul estimat pentru întregul perimetru, nu o producție anuală, iar investiția se ridică la 170.000 de lei. Perimetrul „Cristești Sud” se află în extravilanul comunei, pe malul stâng al Moldovei, la circa 130 de metri în aval de confluența cu Ozana. Terenul aparține statului, fiind administrat de Apele Române, prin Administrația Bazinală de Apă Siret, și este închiriat de beneficiar din 2023. Compania are deja autotrizație pentru amenajarea balastierei din aprilie 2026, dar, între timp, au intervenit modificări la proiect și necesită noi avize din partea unor instituții.
Suprafața destinată extracției este de 1,49 hectare, iar adâncimea medie prevăzută este de 4 m, cu un maxim de 5 m, potrivit documentației consultate de APIX.ro. Proiectul este prezentat în documentație drept o intervenție pentru decolmatarea, regularizarea și reprofilarea albiei prin exploatarea agregatelor minerale. Potrivit elaboratorului, lucrările urmăresc mărirea capacității de transport a apei, dirijarea debitului spre centrul albiei și reducerea eroziunii malurilor.
Investiția are deja un acord de mediu emis în august 2025, transferat în mai 2026, și o autorizație de construire din aprilie 2026. Memoriul actual descrie modificări față de proiectul avizat, inclusiv în ceea ce privește accesul. Traseul propus pornește din E85, continuă pe DN15B, apoi pe un drum de exploatare de circa 2,2 km, amenajat pe terasamentul unei căi ferate abandonate. Ultima porțiune de acces are aproximativ 180 de metri și va fi întreținută de beneficiar. Documentația include și o rampă de circa 25 de metri, cu tuburi din beton la bază pentru tranzitul apei.
Amplasamentul este inclus în situl „Râul Moldova între Oniceni și Mitești”. Memoriul prevede restricții pentru protejarea speciilor, inclusiv evitarea exploatării în perioada aprilie–iulie.
Extracția se va face în fâșii succesive, din aval spre amonte, fără depășirea cotei talvegului natural, respectiv a zonei celei mai joase a albiei. Materialul va fi încărcat și transportat, iar suprafețele exploatate vor fi nivelate. Afirmațiile privind reducerea eroziunii și impactul asupra mediului aparțin documentației prezentate de beneficiar.






