Connect with us

Parcul Rosetti ar urma să fie deschis publicului la mijlocul lunii ianuarie

parc rosetti iasi
Foto: Ziarul de Iași

Spații verzi

Parcul Rosetti ar urma să fie deschis publicului la mijlocul lunii ianuarie

Primăria Iași ar urma să deschidă Parcul Rosetti la peste șase ani de la semnarea contractului de lucrări. Proiectul a beneficiat de fonduri europene aferente exercițiului bugetar 2014 – 2020 și, inițial, trebuia finalizat cel târziu în 2023. Însă, relația Primărie – constructor (Ted Company) a fost defectuoasă și a dus la întârzieri majore în implementare.

În ședința Consiliului Local de vineri, 19 decembrie, viceprimar Daniel Juravle a anunțat că parcul ar urma să fie deschis la mijlocul lunii ianuarie 2025. Singurul obstacol ar fi, conform acestuia, gestionarea parcului de către un departament al Primăriei, iar o decizie în acest sens încă nu a fost luată. Juravle a spus în plen că se duc „negocieri interne” pentru stabilirea direcției care va prelua administrarea spațiului verde. În ultimii ani a mai fost anunțată de câteva ori deschiderea parcului, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Declarațiile viceprimarului în condițiile în care CL a aprobat noi lucrări la parc, intervenții care nu au făcut parte din proiectul inițial. Astfel, întregul amplasament, care are circa 1,7 ha, va fi împrejmuit, iar fondurile necesare (aproape 300.000 lei) vor fi asigurate de la bugetul local.

„Modulele principale ale împrejmuirii vor fi realizate din panouri de plasă bordurată de 2 și 2,5 m lungime și 2 m înălțime care vor fi prinse de stâlpii metalici cu cleme metalice de fixare. Toate elementele vor avea culoare verde. Ținând cont de natura obiectivului propus, finisajele sunt de tip industrial, rezistente la acțiuni mecanice și un trafic intens, astfel încât lucrările de întreținere pe termen lung să nu devină costisitoare”, se precizează în proiectul de împrejmuire.

imagine din satelit parc rosetti

Contractul de lucrări pentru amenajarea parcului a fost semnat în luna mai 2020 pentru o valoare inițială de 6,1 milioane de lei (fără TVA). Ulterior, prin intermediul a trei acte adiționale, valoarea a urcat la 9,1 milioane de lei. De asemenea, au mai fost executate lucrări suplimentare de peste 200.000 lei cu același constructor. În același timp, alte peste 3,2 milioane lei au fost cheltuiți pentru diverse dotări.

Termenul de finalizare inițial al proiectului a fost luna mai 2022. Proiectul a presupus crearea unei zone cu peste 16.000 mp de spații verzi, dotată cu mobilier urban, facilități pentru recreere și petrecerea timpului liber (zone amenajate pentru sport, locuri de joacă pentru copii, etc.), locuri de parcare pentru biciclete și rețele Wi-Fi.

Cum trebuia să arate Parcul Rosetti, conform randării inițiale:

Aricole din categoria Spații verzi

To Top