Mișcări civice
Petiție Agent Green: Suspendați exploatarea pădurii și vânătoarea pe durata stării de urgență Covid-19
Aproape 20.000 de persoane au semnat, până vineri dimineață, o petiție inițiată de Agent Green pe tema exploatării pădurilor. Petiția este adresată premierului Ludovic Orban. La Iași, în ultima săptămână, au fost discuții intense pe tema exploatării de la Dobrovăț și Bârnova. Joi seară, deputatul Marius Bodea și ministrul Mediului Costel Alexe, foști colegi în PNL Iași, s-au contrat dur pe Facebook pe această temă. Probabil, acesta a fost și singurul dialog între cei doi politicieni locali din ultimul an.
Revenind la petiția Agent Green, în textul acesteia se arată că, săptămâna trecută, a fost înregistrat un nivel record de exploatare a pădurii: oficial, au fost efectuate aproape 80.000 de transporturi.
„Și tot oficial, din Inventarul Forestier Național, se știe că pe lângă fiecare arbore doborât legal, un altul cade tăiat ilegal. Începând cu 23 martie, Garda Forestieră și cea de Mediu lucrează eminamente online. Deci hoții de lemne și braconierii nu mai sunt deranjați de nimeni. Marile fabrici de procesare a lemnului din Sebeș, Rădăuți, Brașov sau Curtea de Argeș profită de situație și lucrează la mare capacitate fără să aducă un plus de valoare pentru România. Nevoia lor de lemn este atât de mare încât lemnul tăiat în România nu le mai este de ajuns. Acum se invocă doborâturi de vânt și nevoia de a curăța pădurea pentru a se tăia chiar și mult și pentru a satisface nevoile acestor mega-fabrici”, se arată în textul petiției.
Puteți citi/semna petiția la acest link.