Connect with us

PMI rezervă 20 ha pentru complexul sportiv în Moara de Vânt

Amplasamentul complexului sportiv

Proiecte publice

PMI rezervă 20 ha pentru complexul sportiv în Moara de Vânt

Municipalitatea a început demersurile pentru aprobarea documentațiile urbanistice aferente proiectului de construire a unui complex sportiv. Din certificatul de urbanism eliberat în luna mai reiese amplasamentul exact al complexului (stadion, arenă de tenis și sală polivalentă), a scris „Ziarul de Iași”.

Complexul este prevăzut pe o suprafaţă de 18,7 hectare din platoul Moara de Vânt –  zona Podgoria Copou (din zona Pensiunii Alexia şi până în zona amplasamentului prevăzut pentru Spitalul Regional de Urgenţe, cu deschidere la drumul betonat care trece prin centrul platoului).

În decembrie 2014, fostul primar Gheorghe Nichita a prezentat mai multe planşe care ilustrau un complex sportiv de anvergură: stadion cu 40.000 de locuri, o sală polivalentă cu 10.000 de locuri şi o arenă de tenis cu 4.000 de locuri. Însă singurul pas concret pentru urnirea proiectului a constat în alocarea celor 500.000 lei pentru proiectarea sălii polivalente în acest an. Mai mult, Primăria a solicitat sprijin de la Guvern abia în acest an, şi tot în cazul sălii polivalente.

„Referitor la construirea unui stadion de fotbal în municipiul Iaşi, vă informăm că autoritatea locală nu a depus solicitare pentru includerea acestui obiectiv în cadrul subprogramelor derulate de către Compania Naţională de Investiţii şi, ca urmare, nu a fost luat în evidenţă“, se arată într-o adresă a Ministerului Dezvoltării, publicată pe site-ul Camerei De­putaţilor sub formă de răspuns la o interpelare a deputatului PNL de Iaşi Costel Alexe.

În ultimul timp, mai multe oraşe din ţară au beneficiat de fonduri guvernamentale pentru construirea de stadioane, iar printre acestea se numără Clujul, Craiova, Târgu Jiu, Ploieştiul, Aradul şi, evident, Bucureştiul. Dacă Iaşul va avea acest stadion modern cu 40.000 de locuri, acesta ar fi al doilea ca mărime din ţară, după Arena Naţională din Capitală (peste 55.000 locuri), şi înaintea celor din Cluj (cca 30.000 de locuri) şi Timişoara (38.000 de locuri).

Planșele prezentate de fostul primar Gheorghe Nichita în decembrie 2014:

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top