Local
Primele detalii despre proiectul Aqua Park de la Iași: investiție de 40 milioane euro
Proiectul pentru amenajarea unui Aqua Park în zona Moara de Vânt are o valoare estimată la circa 200 milioane lei. Firma contractată de Primăria Iași a finalizat documentația tehnică și a depus-o la instituțiile avizatoare, scrie „Ziarul de Iași”.
Complexul va cuprinde patru corpuri de clădire (imobil principal, alimentație publică, depozitare deșeuri și un turn de tobogane) și 10 bazine, respectiv: 3 pentru adulți (unul fiind cu legătură între exterior și interior), „lazy river”, 3 pentru copii pe categorii de vârstă (1-3 ani, 3-6 ani și 6-12 ani), un bazin cu valuri, un bazin cu tobogane și unul de înot.
Zona exterioară va fi amenajată cu 1.200 de șezlonguri sau scaune, iar capacitatea facilității de agrement va fi de 1.800 persoane/zi pe timp de vară și de 600 persoane/zi pe timp de iarnă. În curtea complexului vor mai fi amenajate și terenuri de sport, alături de un ansamblu de tobogane.
- Citește și Miroslava: o firmă ieșeană va amenaja un aqua park pe un teren concesionat de la primărie
Conform valorii calculate de proiectantul Poliart, investiția se va ridica la 182 milioane lei, fără TVA. „Realizarea proiectului presupune lucrări de construcție de amploare medie, într-un spațiu restrâns și înconjurat de alte obiective în curs de construire”, se mai arată în documentație.
Citește articolul integral în Ziarul de Iași