Connect with us

Proiectarea noului Spital de boli respiratorii costă 3 mil. lei

Actualul spital de pneumoftiziologie are o infrastructură depășită

Proiecte publice

Proiectarea noului Spital de boli respiratorii costă 3 mil. lei

Consiliul Județean (CJ) Iași a lansat etapa a doua a licitației pentru întocmirea documentației tehnice aferente construirii Spitalului de boli respiratorii, respectiv cea de proiectare a lucrărilor.

Conform informațiilor publicate în sistemul național de achiziții publice (SICAP), contractul are o valoare estimată de aproape 3 milioane lei, fără TVA. Obiectul contractului const în: studiul de fezabilitate, deviz general, documentații pentru obținere avize și acorduri, obținere autorizație de construire, raport privind impactul asupra mediului, audit enegetic și expertiză tehnică pentru clădirea existentă pe amplasament. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 22 iunie.

Durata contractului este de maximum 4 luni, potrivit informațiilor din SICAP. Termenul scurt a fost impus de CJ în contextul în care administrația județeană vrea să finanțeze construirea unității spitalicești cu fonduri disponibile în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Obiectivul general al proiectului de investiție propus îl reprezintă creșterea calității actului medical, într-o clădire cu design contemporan, dotată și echipată la standarde europene, cu o capacitate sporită de a deservi pacienții cu afecțiuni respiratorii. De asemenea, latura științifică și didactică va putea fi dezvoltată în spații conforme”, se arată într-un raport de specialitate al CJ Iași.

Noul spital este propus pe șos. Bucium 106, unde CJ are la dispoziție un teren de peste 42.000 mp. Potrivit notei conceptuale, spitalul va fi format din trei corpuri de clădire legate între ele prin coridoare în care să funcționeze atât secțiile actuale ale Spitalului de Pneumoftioziologie (actuala unitate are o infrastructură depășită) cât și structuri noi.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top