Connect with us

România a atras doar 27% din fondurile UE în 7 ani (document)

Național

România a atras doar 27% din fondurile UE în 7 ani (document)

Știrea că România a obținut 80 miliarde de euro de la UE în următorul deceniu a făcut înconjurul țării. Faptul că această sumă este alocată nu este nici pe departe o garanție că țara noastră va reuși să și o obțină efectiv.

Experiența primelor două exerciții bugetare europene (2007 – 2014 și 2014 – 2020) ne arată că autoritățile centrale și locale nu au fost în stare să obțină finanțările nerambursabile în integralitatea lor, miliarde de euro fiind sau sunt pe cale de a fi pierdute.

De exemplu, în perioada 2014 – 2020, României i-au fost alocate pentru politica de coeziune aproximativ 23 miliarde euro. Prin politica de coeziune sunt finanțate proiectele depuse în cadrul celor mai importante programe operaționale. Gradul de absorbție? Doar 27%.

„Sumele totale solicitate Comisiei Europene spre rambursare, pentru programele operaționale finanțate prin Politica de Coeziune (Programul Operațional Infrastructură Mare, Programul Operațional Competitivitate, Programul Operațional Regional, Programul Operațional Capacitate Administrativă, Programul Operațional Asistență Tehnică, Programul Operațional Capital Uman) se situează la aproximativ 6,1 miliarde euro, ceea ce se înseamnă o rată a absorbției curente de circa 27%”, se arată într-o adresă a Ministerului Fondurilor Europene.

Gradul de absorbție de 27% este valabil pentru mijlocul lunii iunie 2020, la peste șapte ani de la debutul exercițiului bugetar european 2014 – 2020. România mai poate cheltui bani din Politica de Coeziune până în decembrie 2023, dar este greu de crezut că va reuși să obțină toate fondurile alocate.

Cauzele sunt diverse: semnarea cu întârziere a acordului de finanțare cu UE (abia în 2016 a fost încheiat), întârzierile majore în elaborarea ghidurilor solicitantului, lipsa descentralizării, implementarea defectuoasă etc. Cert este că dacă România va repeta greșelile din perioada 2007 – 2020, absorbția fondurile UE va fi pe măsură.

Potrivit surselor G4media.ro, cele aproape 80 miliarde de euro ce pot fi cheltuite până în 2030 de România au fost repartizate astfel:

  • 46,3 miliarde euro fonduri nerambursabile pentru exercițiul 2021 – 2027 (bugetul multianual)
  • 33,5 miliarde euro în așa-anumitul fond „NextGenerationEU”, ce reprezintă un fond pentru relansarea economică a UE. Dintre acești bani, 16,8 miliarde euro reprezintă granturi nerambursabile, iar alte 16,7 miliarde euro sunt împrumuturi

Politica de coeziune este inclusă în bugetul multianual cu 26,8 miliarde euro, cu aproape 4 miliarde de euro mai mult decât în perioada 2014 – 2020, în condițiile în care în ultimii șapte ani România nu a reușit să cheltuiască aproape 17 miliarde euro din banii alocați.

Informația privind gradul de absorbție a României pe Politica de Coeziune apare într-o adresă a Ministerului Fondurilor Europene publicată pe site-ul Senatului, fiind trimisă senatorului ieșean Victorel Lupu, parlamentar care a interpelat guvernul pe această temă (descarcă adresa):

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Național

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top