Spații verzi
SCHIȚE Un nou parc în Iași: va avea jumătate de hectar și va fi amenajat pe malul unui lac
Studiul de fezabilitate pentru reamenajarea malului Lacului CUG 2 a fost finalizat și, în prezent, se află în faza de avizare la Agenția pentru Protecția Mediului (APM). Documentația prevedea amenjarea unui parc pe o suprafață de 5.200 mp, iar investiția este estimată la 5,7 milioane lei.
Parcul va fi amenajat pe zona de versant a barajului situat între lac și șos. Nicolina, conform studiului consultat de APIX.ro. La acest moment, locul arată deplorabil, fiind într-o stare avansată de degradare.
Întreaga zonă din jurul Lacului CUG 2 este inclusă ca spațiu verde în Registrul Spațiilor Verzi și are o suprafață totală de 6,5 hectare, în timp ce lacul se desfășoară pe 2,5 ha. Lucrările de refacere și modernizare a zonei de 5.200 mp au menirea de a crea un loc de recreere în special pentru locuitorii din Nicolina și CUG.
- Citește și Propunere: un consilier local vrea un parc de 1,1 ha la Rond Vechi CUG, cu o parcare în subteran
Proiectul prevede amenajarea unor pontoane de lemn pe luciul apei (cu locuri de stat) și a unor alei pietonale, alături de piste pentru bicicliști. „Amenajarea unui loc de joacă pentru copii dotat cu echipamente specifice, leagăne, tobogane, gropi de nisip etc. Locul de joacă este bine delimitat față de spațiile pietonale și de cele pentru bicicliști, de gradene și spații verzi amenajate. Se propune amplasarea de arbori în așa fel încât aceștia să ajute la umbrirea locului de joacă în anotimpul cald”, se arată în memoriul de prezentare depus la APM.
O altă facilitate va fi un pavilion cu o structură ușoară, din lemn, și acoperiș în patru ape, la un regim de înălțime cu un singur nivel (parter). „De pe acest pavilion se realizează accesul către pontonul flotant”, se precizează în document.
- Citește și Cartierul lui „Tolea” [Vișoianu] va fi extins cu 12 blocuri de 10 etaje: un plus de 480 apartamente
Potrivit sursei citate, suprafețele construite/amenajate pentru diversele facilități vor fi următoarele: ponton (273 mp), rampă acces pavilion (18 mp), alei pietonale (1.100 mp), piste de biciclete (350 mp), loc de joacă (300 mp), gradene (300 mp) și spațiu verde (2.500 mp).
„Adițional se propune o construcție pe luciul apei, mai exact peste structura existentă a deversorului. (…) Construcția reprezintă o structură ușoară din lemn ce facilitează coborârea pe un ponton flotant pe luciul apei”, se mai arată în memoriu. Construcția va cuprinde o zonă de loisir, o cafenea și o terasă.
- Citește și Lucrările la Kaufland CUG încep anul acesta: supermarketul va arăta diferit față de cele existente
„În prezent, terenul se află în exploatare de către localnicii care sunt în trecere sau care vin la pescuit. Amenajarea malului Lac CUG 2 se impune ca o necesitate deoarece spațiul ocupat de plante a devenit inestetic. Scopul amenajării este de recreere, sport, joacă și promenadă pentru din ieșenii din zona Nicolina și CUG”, se arată în memoriul depus la APM.
Toate amenajările actuale (alei, scări, stâlpii de susținere pentru conducte CET) vor fi demolate și vor fi înlocuite cu mobilier urban modern.