Local
Se mai ocupă cineva de la Primărie de PUG? Lista deficiențelor care nu-și găsesc rezolvare de 10 ani
Primăria Iași pare să fi uitat de necesitatea aprobării unui nou Plan Urbanistic General (PUG): în prezent, la Iași se adoptă proiecte urbanistice în baza unor reglementări stabilite acum peste 23 ani (1998). Noul PUG a fost finalizat în 2012, dar aprobarea documentului strategic în plenul Consiliului Local (CL) a fost tergiversată.
În tot acest timp, o dezvoltare sustenabilă din punct de vedere imobiliar a Iașului este o utopie: unele zone nici nu au reglementări urbanistice deși se află în intravilanul localității (vezi cazul zonei Hurmuzaki).
În februarie 2020, Primăria a trimis noul PUG spre avizare la Ministerul Culturii. La acel moment, autoritatea centrală a solicitat municipalității să atașeze la documentație punctul de vedere al Direcției județene pentru Cultură Iași referitor la conținutul și propunerile din documentație. Potrivit Ministerului Culturii, punctul de vedere era necesar pentru ca documentația să ajungă în dezbaterea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice. Se pare că Primăria a ignorat complet solicitarea Ministerului:
„Din luna februarie 2020 până la data prezentei (iunie 2021, n.r.) nu am primit nici un răspuns la adresa 1227/14.02.2020 din partea Primăriei Municipiului Iași”, se arată într-o adresă a Ministerului Culturii, consultată de APIX.ro și asumată de ministrul Bogdan Gheorghiu.
Astfel, în ultimele peste 16 luni, Primăria Iași nu a întreprins vreo acțiune pentru a debloca situația actuală a PUG, în buna tradiție a ultimilor peste 10 ani. Între timp, Iașul continuă să se dezvolte haotic în destule zone din oraș. Anul acesta, executivul municipalității a prevăzut o sumă de un milion de lei pentru completarea documentului strategic în urbanism.
- În 2018, când PUG-ul a ajuns pe masa Comisiei zonale a monumentelor istorice, specialiștii au identificat necesitatea completării proiectului cu elemente tehnice precum: delimitarea zonelor construite protejate, extinderea zonelor protejate, zone pietonale și carosabile, punere în valoare de monumente istorice și fond construit istoric, zona Bahlui, studiu de peisaj, altimetria, strategia generală PUG, strategia de protejare a monumentelor istorice, prioritățile PUG, indicatori urbanistici, extinderea studiului istoric, regim de ocupare a parcelelor de teren, studiu economic, planuri topografice și studiu hidrogeologic
„Completările solicitate nu au fost transmise Direcției județene pentru cultură Iași”, se mai precizează în adresa semnată de ministrul Bogdan Gheorghiu.
- Citește și VIDEO Dezbatere pe tema PUG la Primărie
În ultimii șase ani, respectiv după anul 2015, Primăria Iași a schimbat/rotit persoane pe funcția de arhitect-șef pe bandă rulantă, iar niciunul dintre aceștia nu s-a aplecat în mod real asupra problematicii PUG: în 2015, când postul de arhitect-șef a devenit vacant, unul dintre reproșurile primarului Mihai Chirica a fost „neaprobarea PUG”. În prezent, postul este ocupat tot interimar (Raluca Mocanu) după ce fostul șef Alexandru Mustiață a intrat în conflict cu primarul, iar Mihai Chirica i-a cerut demisia.