Connect with us

Statuia lui Ștefan cel Mare va fi restaurată: a fost semnat primul contract în acest sens

Repere istorice

Statuia lui Ștefan cel Mare va fi restaurată: a fost semnat primul contract în acest sens

Primăria Iași va cheltui 75.000 lei pentru proiectarea lucrărilor de restaurare a Statuii lui Ștefan cel Mare, un contract în acest sens fiind încheiat cu firma Mihul. Societatea va întocmi toate documentațiile necesare organizării licitației de lucrări și autorizării proiectului.

Potrivit caietului de sarcini, statuia din fața Palatului Culturii are o înălțime de 4,5 metri și este confecționată din bronz. „Piedestalul statuii este executat din marmură roz de Carrara. Pe părțile laterale ale piedestalului se află două altoreliefuri din bronz, reprezentând Lupta de la Codrii Cosmimului – 1497 (cel din stânga) și Lupta de la Podu Înalt – 1475 (cel din dreapta)”, se arată în documentație.

Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare este monument istoric, fiind inaugurată în anul 1883. Monumentul a fost realizat de sculptorul Emmanuel Fremiet. „Pentru amplasarea sa, a fost ales locul în care au fost cândva curțile domnești, în domnia lui Ștefan cel Mare. Cu ocazia dezvelirii statuii, Ulița Mare, care își avea capătul în apropierea monumentului, a primit denumirea de stradă Ștefan cel Mare”, se mai precizează în caietul de sarcini.

Societatea Mihul va întocmi proiectul tehnic în maximum 3 luni și, ulterior, municipalitatea va putea lansa licitația de execuție a lucrărilor.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Repere istorice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top