Investiții private
Un investitor imobiliar va construi un pod rutier în zona Veneția și-l va dona Primăriei Iași
Proiectul de construire a unui pod rutier cu 4 benzi de circulație peste canalul de evacuare Ciric III (Veneția) intră în linie dreaptă. Investiția aparține unui dezvoltator imobiliar din zonă: scopul acestuia este să asigure acces din șos. Ciric la amplasamentul pe care are în derulare un proiect urbanistic. Ulterior construirii, podul va fi donat domeniului public.
Autorizația de construire a fost emisă la începutul acestui an, dar, în urma unei analize ulterioare, s-a constatat că edificarea podului mai impune amplasarea unui picior pe un teren care se află în administrarea Apelor Române. Astfel, era necesar și avizul acestei instituții: în ședința Consiliului Local (CL) de la finalul lunii octombrie, plenul a aprobat încheierea unui protocol în acest sens.

Potrivit proiectului autorizat de municipalitate, podul va avea 4 benzi de circulație, fiecare cu o lățime de 3,9 m și 2 trotuare laterale cu lățimi de 2,8 m fiecare. Obiectivul va fi construit în maximum 9 luni, astfel că va putea fi dat circulației spre finalul anului 2026: investitorul este interesat direct de respectarea acestui termen întrucât niciunul dintre tronsoanele de bloc din complexul rezidențial propus nu va putea fi recepționat (nici măcar parțial) dacă podul nu va fi construit.
- Citește și Aeroportul a identificat șapte case din Aroneanu care sunt obstacole pentru siguranța aeronautică
 
DP Rezidențial a solicitat Primăriei să încheie acordul cu Apele Române încă de la începutul lunii iunie 2025, dar funcționarii municipalității au avut nevoie de 5 luni pentru a întocmi un proiect de hotărâre în acest sens.
În ianuarie 2025, Primăria Iași a eliberat autorizația de construire pentru amenajarea ansamblului imobiliar din zona Veneția, complex care va găzdui 828 de apartamente.

											
																			
																						
											
											
										
						
					
						
					
						
					
						
					



									
																							
									
																							
									
																							
									
																							



