Connect with us

Veste pe final de an: a fost semnat contractul de proiectare a lucrărilor pentru Spitalul Regional de Urgență Iași

Proiecte publice

Veste pe final de an: a fost semnat contractul de proiectare a lucrărilor pentru Spitalul Regional de Urgență Iași

Vicepreședintele Consiliului Județean Iași Marius Dangă anunță, pe Facebook, că a fost semnat contractul de proiectare a lucrărilor pentru Spitalul Regional de Urgență (SRU). Potrivit lui Dangă, proiectul va fi făcut de către o asociere de firme condusă de compania italiană Studio Altieri.

Valoarea contractului are o valoare de 39 milioane lei, fără TVA, iar proiectul trebuie predat în decembrie 2022. Ulterior, în 2023, poate fi lansată licitația de execuție a lucrărilor având în vedere că SRU are finanțare asigurată de la guvern (credit bancar) și de la Comisia Europeană (fonduri nerambursabile).

Ce veste bună am primit acum: contractul de proiectare a SRU Iași a fost semnat de ambele părți!”, a scris Marius Dangă, pe pagina sa de Facebook.

Anunțul de atribuire a contractului încă nu a fost publicat în sistemul național de achiziții publice, dar autoritatea centrală are la dispoziție 30 de zile pentru a face acest lucru.

Potrivit Ziarului de Iași, asocierea câștigătoare cuprinde şase firme: trei din Italia şi celelalte trei din România. Liderul de asociere este Studio Altieri, o firmă cu experienţă majoră în proiectarea unor lucrări de amploare. În portofoliul de pe site-ul companiei sunt nominalizate proiecte similare în ţări precum Turcia, Egipt, Rusia, Serbia, Arabia Saudită, Kuwait, Libia, Oman, Emiratele Arabe Unite sau Italia.

Pentru construcția spitalului au fost estimate 321 milioane euro (287 milioane euro – lucrări, iar restul reprezintă cheltuieli neprevăzute). Ceilalți bani sunt pentru pregătirea proiectului din punct de vedere tehnic şi al detaliilor arhitecturale/de execuţie (40,9 milioane euro), racordarea la reţele de utilităţi şi construirea infrastructurii rutiere (30 milioane euro, o treime din sumă fiind doar pentru supralărgirea DN24 pe o porţiune de 6 km), costuri de implementare (circa 18 milioane euro – supervizare lucrări, plan de tranziţie etc.) şi TVA (70 milioane euro). În total, 480 milioane euro, cea mai mare investiție publică la Iași de după Revoluție. La această sumă se adaugă alte 52 milioane euro, banii necesari pentru reconversia și refuncționalizarea clădirilor de la Spitalul „Sf. Spiridon”.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Tu știi în ce cartier stai?

Facebook

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top