Trafic
VIDEO Primele tramvaie PESA au ajuns la Iași/Pe ce trasee vor circula?
Primele două tramvaie PESA au ajuns, luni dimineață, la depoul CTP de la Gară după o călătorie de câteva zile din Polonia: vehiculele au putut fi transportate doar pe timp de noapte. PESA va furniza Iașului un total de 16 vehicule.
Contractul dintre Primăria Iași și PESA a fost semnat în aprilie 2020, în contextul în care licitația a fost organizată de către Ministerul Dezvoltării cu bani europeni. În schimb, la licitația similară organizată de către Primărie, tot pentru 16 vehicule, municipalitatea a preferat să atribuie contractul către turcii de la Bozankaya, celălalt participant la procedură fiind PESA. Primăria a semnat contractul cu Bozankaya încă din noiembrie 2019, dar, până la această oră, nu a fost livrat vreun tramvai. Spre diferență, PESA a furnizat primele tramvaie înainte de estimarea de la semnarea contractului (termenul dat atunci era toamna anului 2021).
- În caietul de sarcini aferent licitației se arată că tramvaiele PESA vor fi scoase în circulație pe traseele 1, 3, 7, 8 şi 13. Pe toate traseele vor fi alocate câte 3 tramvaie cu excepţia traseului 7, unde vor fi repartizate 4 tramvaie. Cele două tramvaie vor fi puse în circulație peste minim 2 săptămâni [cel mai probabil pe traseul 7], timp în care mai trebuie îndeplinite anumite formalități. Conform contractului încheiat cu PESA, celelalte 14 tramvaie vor ajunge până la sfârșitul anului la Iași, iar 2 dintre acestea în prima parte a lunii august.
Fiecare tramvai PESA costă peste 2 milioane euro (inclusiv TVA), cost similar cu cel achitat pentru un tramvai Bozankaya. În ambele cazuri, finanțarea este asigurată din bani europeni.
- Iașul va beneficia și de 44 de autobuze electrice, ce vor ajunge începând de anul viitor, ambele licitații fiind organizate tot de Ministerul Dezvoltării. Primele 20 vor fi furnizate de către producătorul polonez Solaris, iar, pentru celelalte, autoritatea centrală întârzie cu desemnarea câștigătorului
Toate tramvaiele PESA care vor fi livrate Iaşului vor avea o lungime de 30 metri şi o serie de dotări care nu există astăzi la vehiculele din parcul auto al CTP. În primul rând, toate tramvaiele au aer condiţionat.
Vehiculele sunt dotate cu instalaţie de încălzire corespunzătoare pentru sezonul rece, sistem de numărare a călătorilor, sistem de supraveghere video interior şi exterior, echipament pentru anunţuri vocale exterioare în staţii pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere, instalaţie electrică a echipamentelor de ticketing şi o instalaţie de informare a călătorilor atât la interior, cât şi la exterior.
În ceea ce priveşte sistemul de numărare a călătorilor, această facilitate va fi implementată cu senzori video inteligenţi 3D şi un analizor. „Tramvaiele trebuie să aibă o capacitate de transport totală de minimum 230 de locuri, din care minimum 30 pe scaune fixe, nerabatabile. Producătorul poate suplimenta numărul de locuri pentru călători din tramvai prin montarea de scaune rabatabile“, se preciza în caietul de sarcini al licitaţiei organizate de Ministerul Dezvoltării.
Conform sursei citate, scaunele pentru călători sunt singulare, şi nu de tip banchetă, realizate din material armat cu fibră de sticlă sau mase plastice cu tratament antistatic, vopsea înglobată, proprietăţi antigraffiti, antivandalism cu tapiţeria rezistentă la uzură şi murdărie.
Nu în ultimul rând, fiecare tramvai are cel puţin un loc marcat corespunzător pentru cărucior de copii şi un loc rezervat căruciorului rulant pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii. De asemenea, cel puţin 4 locuri vor fi rezervate pentru persoanele cu mobilitate redusă, bătrâni, invalizi sau femei însărcinate, locuri ce trebuie realizate în apropierea uşilor duble.