Connect with us

Autostrada Iași – Tg Neamț, scoasă la licitație (PPP)

Traseul autostrăzii trece doar prin județul Iași

Trafic

Autostrada Iași – Tg Neamț, scoasă la licitație (PPP)

Guvernul încearcă marea cu sarea: realizarea a 68 km din autostrada Iași – Tg Mureș prin intermediul unui parteneriat public privat (PPP). Este vorba despre un tronson de 61 km (plus două bretele de 7 km) pe teritoriul județului Iași: de la intersecția drumului european cu centura semiocolitoare a municipiului Iași și până la limita județului (zona Cristești). Acest tronson nu cuprinde și legătura Iași – Ungheni și nici podul peste Prut de la Ungheni.

Dacă vor fi companii interesate, ofertele trebuie înaintate cel târziu pe 3 iulie. Durata contractului a fost estimată la 30 ani: 4 ani pentru proiectare și execuție, iar alți 26 ani pentru exploatare în regim de taxă.

În studiul de fundamentare, document-suport al licitației, Guvernul își subliniază propriul eșec în ratarea fondurilor UE: autostrada era eligibilă, darcontractarea a fost depășită.

Eventuala realizare prin PPP înseamnă că autostrada va fi în regim cu taxă: 6,3 euro pentru autoturisme și peste 12 euro pentru vehicule mari.

Aflăm din studiul de fezabilitate principalele aspecte urmărite prin încheierea PPP:

  • partenerul public (Ministerul Transporturilor, prin compania de autostrăzi – CNAIR) poate să contribuie, conform prevederilor OUG nr. 39/2018 privind parteneriatul public – privat, cu maximum 25% din valoarea totală a investiţiei
  • taxele maximale de utilizare a autostrăzii (fără TVA), la 100 km, care ulterior pot suferi indexări cu evoluţia salariului mediu la nivel naţional, sunt: autoturisme (6,3 euro), vehicule cu tonaj de peste 3,5 tone (8,8 euro), vehicule cu tonaj mare de peste 7,5 tone (12,6 euro) și autobuze (12,6 euro)
  • o plată anuală de disponibilitate pe perioada de operare de maximum 61 mil euro (fără TVA). Aceasta autostradă, la implementare, necesită o plată de disponibilitate pentru a putea fi fezabilă prin PPP
  • construirea a 61 de km de autostrada + 7 km de autostrada între bretelele nodurilor DN28 şi Km 61+000
  • primă de succes/amendă pentru terminarea în avans/întârzierea finalizării lucrărilor de 80 milioane euro /an (proporţional cu perioada din an)
  • întreţinere şi operare 68 de km de autostradă de către partenerul privat timp de 26 ani în regim cu taxă

Nu mai pot fi accesați bani UE pentru că Guvernul nu s-a mișcat rapid

„Cu privire la potenţiala finanţare a proiectului în cadrul POIM 2014-2020 sau în cadrul altor programe cu finanţare comunitară, contextul actual este că proiectul în altă variantă decât PPP nu este unul generator de venituri financiare. Rezultatele analizei financiare arată faptul că nu exista rentabilitate financiară a capitalului total în varianta fără PPP. Având în vedere indicatorii financiari de mai jos, indicatori stabiliţi de-a lungul timpului, proiectul ar fi eligibil în cadrul axei de finanţare AFERENTE Autostrăzi situate pe reţeaua TEN-T centrală (TEN-T core), dar contractarea în cadrul acestui obiectiv este deja depaşită”, se arată în studiul de fundamentare.

În schimb, Guvernul vrea să participe, prin CNAIR, cu o finanțare de minimum 15% la realizarea celor 68 km, adică 180 milioane euro, în condițiile în care valoarea totală a contractului este estimată la 1,2 miliarde euro (inclusiv TVA).

„Pentru o participare 0% a partenerului public presupune aducerea partenerului privat într-o zonă foarte dificilă respectiv posibilitatea de a nu avea un profit rezonabil sau chiar mai rău de atât. În acest sens propunem o participare a partenerului public cu minim 15%”, se precizează în studiul de fundamentare.

În document apare şi o etapizare a costurilor necesare pe următorii patru ani: 60 milioane euro (2019), 300 milioane euro (2020), 420 milioane euro (2021) şi alţi 420 milioane euro (2022).

„Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi se desfăşoară pe teritoriul judeţului Iaşi şi are o lungime de 61 km la care se adaugă 7 km reprezentând bretelele nodurilor DN28 şi Km 61+000, bretele ce vor fi, de asemenea, la profil de autostradă. Lungimea totală a traseului construit la profil de autostradă va fi de 68 km. Traseul autostrăzii Târgu Neamţ – Iaşi ce face obiectul prezentului studiu de fundamentare începe de la intersecţia cu DN2 / E85, inclusiv nodul rutier aferent, şi se termină la intersecţia cu by-pass Iaşi”, se arată în studiu.

Față de traseul inițial, cel propus în studiul de fezabilitate finalizat în 2011, Guvernul a propus mai multe modificări:

  • Mutarea nodului rutier din intravilanul localităţii Târgu Frumos în imediata vecinătate a acestuia precum şi realizarea unui drum de legătură cu o viteză de proiectare mai mare de 90 de km/h. Intersecţia drumului de legătură se va face denivelat cu drumul naţional DN28, printr-un nod rutier cu bretele cu o viteză de proiectare de minim 60 de km/h. Accesibilitatea crescută spre autostradă este un atu care trebuie exploatat la maxim.
  • Se renunţă practic la nodul rutier de la km 61, traseul autostrăzii urmând să se dezvolte pe direcţia drumului de legătură spre DN28, în condiţii de autostradă. Astfel, drumul de legătură practic dispare lăsând în locul sau o autostradă care se intersectează denivelat cu DN28.
  • Lărgire DN28 între nodul rutier reprezentat de intersecţia autostrăzii cu DN28 (conform celor specificate la modificarea 2) şi intersecţia cu by pass Iaşi. Intersecţia dintre DN28 şi by pass Iaşi se va realiza denivelat.

Modificarea 1

Modificările 2 și 3

Care este traseul autostrăzii Tg Neamț – Iași?

După ce traversează albia majoră a râului Moldova, traversează o cale ferată industrială (aparent neutilizată) şi drumul naţional DN2 (km 0+412) după care continuă traseul între Sud-Estul localităţii Soci şi Nordul localităţii Bureni. În continuare, în zona km 7+246 traseul ocoleşte localitatea Sodomeni pe la Sud, după care se înscrie între municipiul Paşcani (la sud) şi localitatea Stolniceni – Prăjescu (la nord).

La km 14+873 se realizează traversarea râului Siret, după care traseul îşi continuă dezvoltarea Vest-Est între localităţile Ruginoasa (prin Sud) şi Hărmăneasa, Helesteni, Movileni (prin nordul acestora).

Până în zona km 23+020 autostrada are o alură paralelă cu partea stângă a DN28A, distanţa faţă de acesta variind în jurul a 3 km.

În zona km 27+271 pe autostrada, km 4 – km 5 pe DN28A, se face trecerea pe dreapta DN28A, pentru a ocoli pe la Nord oraşul Târgu Frumos.

Tot în nordul oraşului Târgu Frumos este intersectat DN28B (E58). Din această zonă, autostrada se dezvoltă paralel cu DN28 până dincolo de oraşul Podu Iloaiei, în zona km 53+292, încadrând pe partea dreaptă localităţile Războieni, Bălţaţi, Sârca, Budai, Podu Iloaiei, iar în stanga Valea Oilor, Sprânceana şi Şesul Târgului.

Între km 58+753 se face o trecere a autostrăzii de pe stânga pe dreapta şi revine iar pe stânga drumului naţional DN28 (E58) pentru a ocoli localitatea Leţcani pe la Nord-Vest.

Ilustrare traseu cu titlu exemplificativ, prelucrată de apix.ro:

„Presiune insuportabilă pe bugetul de stat”

Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP), elaboratorul studiului de fundamentare, încearcă să explice în document de ce este posibilă realizarea proiectului doar prin PPP și nu prin soluții, deși au existat bani europeni pe care Guvernul nu a fost în stare să-i atragă, nici măcar pentru partea de proiectare a autostrăzii:

„Analizând varianta procedurii de achiziţie publică tradiţională pentru servicii de proiectare şi lucrări de execuţie constatăm că angajarea unor astfel de cheltuieli de la bugetul de stat ne aduce în situaţia în care presiunea pe buget şi deficitul bugetar să crească la o dimensiune nesuportabilă, comparativ cu angajamentele României în faţa Uniuni Europene. Aşadar, această altrenativă deşi există, în fapt, nu este decât o pseudo alternativă luată în calcul pentru a ne conforma legislaţiei în vigoare. De asemenea precizăm faptul că înfiinţarea Fondului suveran de investiţii indică în clar o strategie deja adoptată, respectiv o implementare urgentă a investiţiilor prioritare mult întârziate printr-un sistem de finanţare tip PPP, în paralel cu finanţările pe fonduri europene nerambursabile limitate de bugetul alocat (și deja supracontractat) şi de Bugetul de Stat deja programat (nu include Autostrada Tg Neamţ – Iaşi), astfel încât întârzierile să fie recuperate. Acest aspect este asumat politic”, se arată în studiu.

Companiile interesate trebuie să depună oferte cel târziu pe 3 iulie. Criteriile pentru adjudecarea contractului vizează preţul ofertei (6%), capacitatea tehnică (45%), capacitatea economică (19%) şi finanţare (30%, dovada posibilităţii firmei de a suporta costurile), iar durata este de 30 ani (4 ani pentru proiectare şi lucrări, iar 26 ani pentru întreţinere şi operare).

Citește/descarcă studiul de fundamentare făcut CNSP

 

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Trafic

To Top