Local
Brandurile premium se extind în marile oraşe din afara Capitalei, încurajate de formatele moderne de retail și de creșterea veniturilor clienților
În ultimii ani, România a devenit din ce în ce mai atractivă pentru retailerii premium din întreaga lume. După o perioadă în care marile nume de modă au ales capitala ţării pentru a deschide locaţii, încurajaţi de puterea de cumpărare tot mai mare, aceştia au început să se uite şi spre alte oraşe importante din România, precum Iaşi, Timişoara şi Cluj-Napoca. Într-un articol publicat de Retail.ro, reprezentanții companiei ieșene Iulius vorbesc despre tendinţele din piaţă şi despre cum au reuşit să convingă brandurile high-end să vină în proiectele sale.
În Palas Iaşi, pe lângă multe magazine mass market, se regăsesc şi locații high-end, care s-au inaugurat în ultimii 2 ani. De ce au decis marile branduri să intre pe piațele din afara Bucureștiului a explicat pentru Retail.ro Oana Diaconescu, Head of Leasing Retail IULIUS: „Motivele sunt diverse, printre care: cunoașterea standardelor de viaţă și a brandurilor valorizate în Occident, interesul pentru ultimele tendințe în aproape orice domeniu din retail, dar şi faptul că, după peste 20 de ani de retail modern, formatele au evoluat din ce în ce mai mult şi există dezvoltări comerciale care pot acomoda cerinţele specifice ale acestor branduri internaţionale. Interesate de expansiunea în România sunt atât branduri internaţionale cu tradiţie de zeci de ani, precum și unele în plină ascensiune.”
Reprezentanții IULIUS au transmis pentru publicația citată și faptul că strategia grupului este de a continua să aducă branduri internaționale în orașele cheie, oferind un mix divers de retail şi entertainment. Proiectele din afara Capitalei atrag branduri premium susținute de evoluția standardelor în retail modern și venituri mai ridicate. „Avem în continuare discuţii şi negocieri aflate în diverse stadii de evoluţie cu branduri internaţionale premium inclusiv pentru dezvoltările comerciale pe care le avem în operare. De asemenea, urmează să inaugurăm în proiectele noastre şi magazine monobrand Furla”, a afirmat Oana Diaconescu.
La Palas, ieşenii au la dispoziţie mai multe branduri de top, printre care Peek & Cloppenburg, sau magazine mono-brand marca BOSS, Tommy Hilfiger şi Calvin Klein.
Decizia brandurilor premium de a intra într-o piață specifică depinde de factori precum indicatorii economici, veniturile clienților, tipul de consumatori și prezența altor retaileri similari. Centrele mixed-use, cu trafic intens și multiple servicii, sunt preferate pentru crearea unei experiențe atractive. Exemple sunt ansamblurile Palas Iași și Iulius Town Timișoara, lideri pe piața națională.
Întregul material este disponibil pe Retail.ro.