Connect with us

Contractul pentru autostrada Iași – Ungheni rămâne blocat: instanța amână pronunțarea

autostrada a8 motca-iasi-ungheni randare proiect - imagini virtuale

Infrastructură

Contractul pentru autostrada Iași – Ungheni rămâne blocat: instanța amână pronunțarea

Curtea de Apel București a amânat pentru 6 octombrie pronunțarea în litigiul privind atribuirea contractului pentru autostrada Iași – Ungheni, ultimul tronson al A8. Instanța avea termen miercuri, 30 septembrie, dar soluția va fi anunțată săptămâna viitoare. Contractul de circa 3,6 miliarde de lei, semnat cu asocierea condusă de italienii de la Itinera, are efectele suspendate până la soluționarea definitivă a cauzei.

„Amână pronunţarea la data de 06.10.2026, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în soluția comunicată pe 30 septembrie. După cum APIX.ro a relatat anterior, Curtea de Apel a dispus suspendarea efectelor contractului pe 5 august, la aproximativ o lună după semnarea acestuia de către Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR). Dosarul vizează plângerile împotriva deciziei Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), formulate de Construcții Erbașu, Concelex și asocierea Itinera.

CNSC respinsese în iunie contestațiile împotriva rezultatului licitației. Itinera câștigase cu o ofertă de 3,57 miliarde de lei, fără TVA, la o diferență de numai 0,06 puncte față de asocierea Erbașu. Concelex ocupase locul al treilea.

Contestațiile au vizat, între altele, accesul la documentele achiziției, verificarea prețului propus de câștigător și îndeplinirea cerințelor de experiență similară. Contestatarii au solicitat anularea rezultatului și reevaluarea ofertelor.

Proiectul, finanțat prin mecanismul european SAFE, cuprinde 15,5 km între Iași și podul de la Ungheni, precum și aproximativ 5 km de autostradă în Republica Moldova. Durata contractuală este de 46 de luni: zece pentru proiectare și 36 pentru execuție. Segmentul de 2,77 km dintre nodul Golăiești și podul peste Prut este prevăzut pentru realizare cu prioritate, în 18 luni.

Articole din categoria Infrastructură

Schimbări în trafic:

Cele mai citite articole

To Top