Connect with us

Bucium: Un proiect controversat, întins pe 11 ha, intră la avizare

În Bucium sunt preponderent case, dar, în ultimii ani, au început să răsară blocuri

Investiții private

Bucium: Un proiect controversat, întins pe 11 ha, intră la avizare

Un proiect imobiliar care a stârnit polemici înainte de a intrat de faza de consultare publică a ajuns în etapa de avizare la nivelul Primăriei Iași. Detalii despre Planul Urbanistic Zonal (PUZ) încă nu au fost făcute public de către municipalitate, dar vecinii au ridicat deja mai multe probleme.

Amplasamentul, deținut de firma de dezvoltare imobiliară Goland Imobil SRL, este situat în partea de est a zonei Bucium, în extravilan, cu deschidere la str. Fundac Păun.

Amplasamentul investiției

„Construire locuințe individuale și colective mici, spații de recreere, spații servicii, amenajări urbane, parcuri, străzi de incintă și anexe aferente”, este obiectul PUZ-ului pentru care au fost emise deja mai multe certificate de urbanism. Din informațiile APIX.ro, proiectul urbanistic a intrat în etapa de dezbatere a comisiilor de specialitate de la nivelul Primăriei.

În octombrie 2020, „Reporter de Iași” a scris despre o serie de probleme ale proiectului, principalele fiind: intenția de a construi blocuri într-o zonă de case, infrastructură rutieră deficitară și infrastructură deficitară de utilități. Potrivit jurnaliștilor, unele amenajări făcute la amplasament ar fi provocat alunecări de teren.

Între timp, în decembrie 2020, Goland Imobil SRL a obținut o autorizație de construire pentru noi amenajări, în contextul în care, rezultă din autorizație, alunecările de teren au fost constatate și prin întocmirea unui proces verbal de evaluare a pagubelor. Comisia care a constatat pagubele a fost instituită prin ordinul prefectului.

Principalele trei tipuri de lucrări autorizate vizează:

  • terasarea terenului și îndepărtarea vegetației
  • corectarea pantei terenului prin modelări ușoare
  • executarea de lucrări agropedoameliorative

Goland Imobil SRL este o firmă de dezvoltare imobiliară la sfârșitul anului 2018. Terenul din Bucium a fost achiziționat de companie în vara anului 2019, iar imediat au început planurile pentru dezvoltarea unui ansamblu rezidențial. În 2019, firma a avut cifra de afaceri zero, o pierdere financiară de aproape 115.000 lei și a declarat un singur angajat, conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe.

Vom reveni asupra acestui proiect în momentul în care proiectul urbanistic va fi publicat pentru etapa de consultare

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top