Connect with us

Bugetul de stat: în premieră, Guvernul dă bani la parcurile industriale din Iași

În imagine: parcul industrial I Miroslava, deja funcțional

Proiecte publice

Bugetul de stat: în premieră, Guvernul dă bani la parcurile industriale din Iași

Conducerea Consiliului Județean (CJ) Iași a anunțat că în legea bugetului de stat au fost incluse fonduri pentru dezvoltarea a două parcuri industriale din județ: unul la Miroslava și celălalt la Lețcani. Fiecare parc va primi câte 8 milioane lei, banii fiind deja aprobați în bugetul care va ajunge spre dezbatere în Parlament.

În cazul parcului din Miroslava, este vorba despre cel pe care Primăria din localitate a început să-l amenajeze în zona din spatele Antibiotice (Parcul Industrial II Miroslava). Aici, singurul rezident este producătorul german Mennekes: companie care a construit o fabrică și deja a anunțat că va are în plan încă una. Banii de la guvern sunt necesari pentru dezvoltarea infrastructurii, rețelelor de utilități și alte facilități puse la dispoziția rezidenților.

Fabrica Mennekes din Parcul II Miroslava

La Lețcani, problema e mai veche: parcul industrial a fost inițiat de către CJ acum mai bine de 10 ani, dar lucrurile au stagnat: nu au fost făcute investiții pentru dezvoltare, astfel că parcul a rămas doar la stadiul de teren liber de construcții, dar cu stâlpi de electricitate. Potrivit șefului CJ Iași, Costel Alexe problema stâlpilor a fost rezolvată în două luni, iar banii aprobați de guvern vor pune baza dezvoltării parcului industrial.

Amplasamentul Parcului Lețcani, acum nefuncțional

„Am intrat pe un făgaș al dezvoltării, al proiectelor mature, concrete, care vor aduce plusvaloare, vor crea locuri de muncă și vor susține creșterea calității vieții și a prosperității în județ”, a susținut șeful CJ Iași, Costel Alexe.

Liderul de grup al consilierilor PNL din CJ, Romeo Vatră, a estimat că primii rezidenți care să concesioneze terenuri în parcul de la Lețcani vor putea face acest lucru într-un orizont de „1-2 ani”.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top