Advertorial
Campania Palas „Fabrica de dorințe”: Ieșenii au contribuit la achiziția unui aparat medical la Spitalul de Copii
La îndeplinirea celei mai de preț dorințe a copiilor internați la Spitalul Clinic de Urgență „Sfânta Maria”, cea de a trăi, au contribuit și ieșenii cu inimă mare. Donațiile realizate prin achiziționarea „monedelor o dorință” din campania organizată de Palas au fost alocate achiziționării unui aparat de diagnoză a fibrozei chistice pentru copii.
În perioada 30 noiembrie 2019 – 6 ianuarie 2020, în Atriumul Palas a fost pusă în funcțiune Fabrica de Dorințe, care, în schimbul unei donații de cinci lei, prin achiziționarea „monedei o dorință”, a făcut posibilă implicarea comunității într-o campanie desfășurată cu sprijinul asociației „Ama Zâmbet de Copil”, dedicată micuților internați la Spitalul Clinic de Urgență „Sfânta Maria” din Iași. Donațiile ieșenilor din această campanie au venit în completarea celor ale asociației „Ama Zâmbet de Copil” alocate pentru achiziționarea aparatului de diagnoză a fibrozei chistice, extrem de important.În prezent, aparatul comandat a ajuns la Iași și este funcțional, oferind copiilor o nouă șansă la viață.
„Mucoviscidoza este cea mai frecventă afecțiune, cu potențial letal, care afectează toate organele, cu excepția creierului. Diagnosticarea precoce și începerea cât mai rapidă a tratamentului specific poate conduce la o evoluție mai favorabilă și la ameliorarea calității vieții a acestor bolnavi”, a declarat dr. Anton Păduraru Dana, șef lucrări la Spitalul „Sfânta Maria” Iași.
Cei care au donat pentru campania „Cea mai prețioasă dorință este cea de a trăi” au fost recompensați și cu un spectacol de poveste, pentru că „moneda o dorință” punea în mișcare ursuleții și luminițele din bradul de Crăciun amplasat în Atriumul Palas. Cum cei mai fericiți spectatori au fost copiii, gestul umanitar este cu atât mai special, pentru că donațiile s-au tradus în șanse la viață pentru micuți de vârsta lor. „Spitalul de copii «Sfânta Maria» din Iași mulțumește și dorește să continue colaborarea cu asociațiile și ONG-urile pe toate planurile, dar mai ales pe planul de achiziționare de aparatură medicală. Pentru că un diagnostic și un tratament nu înseamnă implicarea doar a oamenilor, ci și a tehnicii, aceste aparate medicale sunt esențiale în tratamentul copiilor”, a declarat dr. Ionescu Cătălina, director medical la Spitalul „Sfânta Maria” Iași.
Palas mulțumește tuturor ieșenilor pentru implicare și pentru că au ajutat la îndeplinirea celei mai prețioase dorințe!