Investiții private
Câteva zeci de imobile din Zona Industrială vor fi demolate: vor fi construite blocuri
Firma Daily Group, din Suceava, a intrat pe ultima sută de metri în demersul pentru demolarea a 30 de construcții de la fostul combinat Vinia. Parte din acestea (9) sunt autodemolate, iar celelalte propuse spre dezafectare sunt „în stare de degradare variabilă”, conform investitorului. Firma va construi un ansamblu de blocuri cu un regim maxim (aprobat) de până la 25 de etaje.
Alte 6 construcții vor fi demolate parțial, iar 2 vor fi valorificate în cadrului noului ansamblu. În total, pe teren se află 38 de construcții, conform unui memoriu consultat de APIX.ro.

Daily Group are în proprietate un teren cu o suprafață totală de 3,8 hectare. „ După realizarea operațiunilor de demolare, beneficiarul va iniția construcția unui ansamblu rezidențial, care va include și clădiri cu funcțiuni mixte (birouri, spații comerciale)”, se precizează în documentul citat.
Pentru noul ansamblu, investitorul are deja undă verde de la Consiliul Local (CL), planul urbanistic zonal fiind aprobat în primăvara anului 2020. Regimul maxim de înălțime pentru noul ansamblu a fost stabilit cu două niveluri în subsol, parter, mezanin și 25 de etaje. Clădirile propuse spre demolare au fost edificate etapizat, unele datând de la mijlocul anilor 1950, în timp ce cele mai recent au fost construite în anii 1990.

Ce vrea să construiască firma din Suceava
Față de proiectul aprobat în Consiliul Local acum 5 ani, investiția arată diferit: Daily Group va menține hala de vinificație și va realiza o supraetajare (5 etaje) astfel încât să fie amenajate birouri și spații comerciale. Lângă această construcție va fi ridicat un bloc cu 11 etaje care va găzdui 167 de apartamente. Acesta este și obiectul proiectului care a intrat în fază de autorizare: supraetajare hală și construirea blocului. Cel mai probabil, investitorul a gândit o etapizare a investiției.
Potrivit documentației aprobate de CL în 2020, propunerea de atunci viza construirea a 3 blocuri cu 25 de etaje, 4 cu 10 etaje și alte 5 corpuri de legătură cu regim mic (parter sau 2 etaje).
Actualul proiect prevede o parcare cu 402 de locuri, ceea ce arată intenția investitorului de continua investiția într-o etapă ulterioară. Zona de construire va trece prin schimbări urbanistice majore în ultimii ani: printre alte investiții aflate în pregătire, un exemplu este proiectul de peste drum de Vinia, spre Egros, care este în curs de aprobare investiția Office&Logistic (blocuri cu 20 de etaje), iar, în fața fostelor halelor Vinia, este propus un complex de birouri.
