Local
Ce restricții în circulația rutieră va impune Primăria în contextul Sărbătorilor
Primarul Mihai Chirica a emis dispoziția prin care impune o serie de restricții în circulația rutieră care vor fi valabile săptămâna viitoare, în contextul manifestărilor organizate în cadrul Sărbătorilor Iașului. Din dispoziție rezultă că focul de artificii va avea loc pe 14 octombrie și nu pe 15, așa cum era anunțat inițial, iar locul de tragere ar urma să fie zona Palatului Culturii.
Potrivit dispoziției 1.013 a primarului, restricțiile de mai jos vor fi impuse în funcție de necesități:
- în perioada 8 – 15 octombrie se vor închide următoarele străzi: Col. Langa, Arh. G. M. Cantacuzino, lordachi Lozonschi, str. C. Negruzzi, str. P. Movilă, std. Uzinei, str. Morilor, cu posibilitatea de prelungire a arealului restrictionat (ex. str. Sf. Andrei, str. I. Bacalu, bd. Regele Ferdinand I al. României);
- în perioada 12 – 15 octombrie circulația rutieră va fi interzisă pe bld. Ștefan cel Mare (tronsonul cuprins între Casa Modei și str. I.C. Brătianu), str. Agatha Bârsescu până la intersecție cu str. M-rea Dancu și str. I.C. Brătianu până la intersecția cu str. Cuza Vodă
- în data de 14 octombrie, pentru organizarea slujbelor și adunării religioase, arealul de desfășurare va fi extins și va cuprinde bld. Ștefan cel Mare (tronson cuprins între str. A. Panu și Casa Modei), parcarea Teatrului Național, str. I.C. Brătianu și str. Agatha Bârsescu
- în data de 14 octombrie, pentru organizarea focului de artificii, se vor închide străzile Anastasie Panu (tronson cuprins între intersecția str. A. Panu cu str. Sf. Lazăr și intersecția str. Palat – str. Sf. Lazăr), în intervalul orar 20.00 – 23.00
- în data de 10 octombrie, se va închide circulația pe str. Decebal, în intervalul 6.00 – 24.00, pe tronsonul cuprins între str. Dacia și str. Romană
APIX.ro vă pune la dispoziție documentul emis de primarul Mihai Chirica: