Connect with us

Centura Iașului: Măr otrăvit pentru firmele participante la licitație

Proiecte publice

Centura Iașului: Măr otrăvit pentru firmele participante la licitație

O firmă din Cluj a obținut eliminarea unei clauze abuzive din contractul privind proiectarea lucrărilor la varianta de trafic ușor a centurii pe traseul Uricani – Cicoarei – Berindei – intersecție șos. Nicolina (8 km) cu drum de legătură spre cartierul Dacia. Tronsonul face parte din centura ocolitoare a Iașului – varianta Sud.

NV Construct a depus o contestație la procedură și a determinat măsuri de remediere a documentației de atribuire, inclusiv în ceea ce privește finanțarea studiului.

Cea mai mare parte a contestației a făcut referire la experiența profesională a persoanelor angajate la firma care va implementa proiectul, după finalizarea licitației: coordonatorul de proiect, inginerul proiectant de drumuri, inginerul proiectant de poduri și specialistul geotehnică și fundații.

Însă, o altă solicitare a firmei NV Construct a făcut referire la finanțarea pe care Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a prevăzut-o pentru proiect: 73 milioane lei. CNAIR a lansat licitația sub clauză suspensivă, clauză ce permite CNAIR să rezilieze contractul dacă nu va fi asigurată finanțarea de la bugetul de stat pentru proiect în anul 2021.

În cazul în care, indiferent de motive, creditele bugetare nu vor fi alocate, pe o perioadă de 4 luni de la data aprobării raportului procedurii, procedura de atribuire se va anula de drept, în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare”, este un fragment din clauza contestată.

Compania NV Construct a subliniat că o astfel de clauză este abuzivă.

Care sunt diligențele întreprinse de autoritatea contractantă pentru asigurarea finanțării, până la acest moment? Oare de la cine se așteaptă autoritatea contractantă să aloce creditele bugetare? Așteaptă o eventuală rectificare bugetară? Considerăm că această practică a autorității contractante este una nelegală, autoritatea contractantă practic creează circumstanțe artificiale de anulare a procedurii în situația în care îi convine anularea procedurii mai mult decât atribuirea contractului. Aceste clauze folosite necorespunzător, cu rea credință, favorizează un comportament nelegal din partea autorității contractante”, se arată în contestația depusă de NV Construct.

Practic, firma clujeană a arătat că lansarea licitației s-a făcut fără a fi asigurată sursa de finanțare. În context, amintim că procedura a fost lansată în campanie electorală.

În cele din urmă, CNAIR a decis măsuri de remediere, inclusiv cu eliminarea clauzei suspensive. Având în vedere măsurile adoptate de CNAIR, NV Construct a renunțat ulterior la contestație.

Ofertele pentru proiectarea lucrărilor la varianta Uricani – Cicoarei pot fi depuse cel târziu pe 6 octombrie.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top