Connect with us

Centura „ușoară” a Iașului: la doi ani de la relansarea proiectului vechi de 15 ani, documentația a fost respinsă

Proiecte publice

Centura „ușoară” a Iașului: la doi ani de la relansarea proiectului vechi de 15 ani, documentația a fost respinsă

Proiectul construirii variantei ocolitoare de trafic uşor a Iaşului s-a blocat la nivel de avize. Relansat acum doi ani, în plină campanie electorală, cu promisiunea de a fi gata „în câteva luni”, studiul de fezabilitate este finalizat de aproape un an, dar nu este recepţionat: lipsa a două importante avize tergiversează aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Două instituţii-cheie mai trebuie să dea undă verde proiectului: Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad şi Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM), în condițiile în care, în primă instanță, ABA a respins proiectul, scrie „Ziarul de Iași”.

Valoarea estimată a lucrărilor de execuţie pentru amenajarea variantei Uricani – Cicoarei ajunge la peste 190 milioane de lei (inclusiv TVA). Crearea acestei legături are potenţialul de a reduce din traficul de pe drumul european, fiind o alternativă de intrare în Iaşi în special pentru cei care vor să ajungă spre zonele de vest şi sud ale oraşului.

Motivul pentru care proiectul este blocat

Într-o adresă trimisă de către ABA Prut-Bârlad către proiectant (NV Construct SRL), obţinută de ZDI, instituţia informează că documentaţia tehnică a fost respinsă, iar procedura de avizare trebuie reluată. Problema identificată de ABA Prut-Bârlad face referire la studiul de inundabilitate realizat de către Institutul Naţional de Hidrologie, parte din documentaţie. „Este necesară o reevaluare a lucrărilor proiectate care pot fi supuse inundării – trasee ce vor trebui amenajate în rambleu cu asigurarea protecţiei corespunzătoare”, se precizează în adresa ABA, consultată de ZDI. Potrivit sursei citate, s-ar impune verificarea cotelor la care a fost proiectat terasamentul variantei de ocolire adiacent malului drept al râului Bahlui în cadrul unei zone care este inundabilă, pe arealul din amonte de incinta indiguită.

„Proiectarea structurilor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor din cadrul proiectului va trebui refăcută”, conform adresei. În context, ABA reproşează proiectantului că nu ar fi răspuns la toate solicitările făcute anterior de către instituţie, aspect de natură să fi determinat respingerea documentaţiei. „Ca urmare, vă informăm că documentaţia depusă a fost scoasă din evidenţele noastre şi vă stă la dispoziţie la sediul unităţii. Pentru reluarea procedurii, vă adresăm rugămintea de a depune la ABA Prut-Bârlad o nouă documentaţie tehnică care să cuprindă toate datele şi documentele necesare promovării obiectivului de investiţii, conform prevederilor legale”, este concluzia adresei ABA Prut-Bârlad. Adresa obţinută de ZDI este datată la sfârşitul lunii august a.c., dar oficialii instituţiei ne-au declarat că, între timp, nu a fost depusă o altă documentaţie de către proiectant.

Blocaj confirmat şi de DRDP

Blocajul a fost confirmat şi de către directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP), Ovidiu Laicu. El ne-a declarat că a propus o soluţie, dar care nu a fost agreată de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere: emiterea unui aviz condiţionat asupra studiului în Consiliul Tehnico-Economic (CTE) astfel încât să poată fi aprobaţi indicatorii tehnico-economici. Condiţia ar fi fost ca proiectantul să obţină ultimele două avize înainte de depunerea documentaţiei pentru obţinerea autorizaţiei de construire.

„Nu a fost agreată o astfel de soluţie pe care am propus-o, rolul ei era de a urgenta aprobarea proiectului: ar fi fost creat un precedent la nivel naţional şi nu ar fi fost benefic. Din discuţiile pe care le-am purtat cu proiectantul a rezultat faptul că firma va depune din nou documentaţia la ABA Prut-Bârlad în perioada imediat următoare”, a comentat Ovidiu Laicu. De remarcat că NV Construct SRL, care a realizat documentaţia tehnică, se află pe „lista neagră” a Ministerului Transporturilor în ceea ce priveşte proiectanţii care au contracte în derulare şi nu-şi respectă termenele de execuţie. Până acum, firma a primit două „cartonaşe galbene”, iar, la finalul acestui an, dacă nu vor fi remediate problemele din contractele în derulare, compania riscă ca, pe viitor, să fie exclusă de la licitaţii.

Un proiect vechi de peste 15 ani

Legătura Uricani – Cicoarei face parte din proiectul realizării unei variante ocolitoare a Iaşului, investiţie aprobată acum peste 15 ani de guvern, dar care a fost executată doar parţial (varianta de trafic greu). Ideea de construire a drumului a fost resuscitată în campania electorală din anul 2020, atunci când preşedintele Consiliului Judeţean Costel Alexe spunea că actualizarea studiului de fezabilitate va fi gata „într-o lună”. Ulterior, DRDP a vorbit despre un termen de „trei luni”, deşi în caietul de sarcini durata era de 12 luni.

Acesta este traseul drumului (descarcă imaginea la dimensiuni mai mari)

În prezent, au trecut aproape 24 de luni, iar studiul de fezabilitate, deşi este finalizat de circa un an, nu poate fi aprobat. Lungimea drumului Uricani – Cicoarei este de 8,1 km, din care 5 km este drum nou. Centura „uşoară” se desprinde din varianta de trafic greu, la intrarea în localitatea Uricani, printr-o intersecţie giratorie şi se desfăşoară paralel cu râul Bahlui, la baza dealului Catolicilor. Acest sector, care va avea câte două benzi/sens, se termină la intrarea pe strada Cicoarei, şi are o lungime de 4,95 km.

Penetraţia spre Dacia este un pod peste Bahlui spre strada Strămoşilor, înspre rondul Dacia. Cel de-al doilea sector se suprapune pe amplasamentul străzii Cicoarei (intersecţie cu Calea Galatei) şi, apoi, pe str. Arh. Ioan Berindei până la intersecţia cu şoseaua Nicolina. Pe ultimul tronson este proiectată o bandă pe sens întrucât de o parte şi de cealaltă a carosabilului sunt proprietăţi private. Contractul de proiectare a fost semnat în martie 2021 cu firma clujeană NV Construct pentru suma de 1,1 milioane lei (fără TVA).

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top