Connect with us

Transport feroviar: linia Ungheni – Iași – Pașcani, proiect de 400 mil. euro care va fi finanțat cu fonduri UE

cale ferata cfr

Proiecte publice

Transport feroviar: linia Ungheni – Iași – Pașcani, proiect de 400 mil. euro care va fi finanțat cu fonduri UE

Un proiect important care va fi finanțat în următorii ani în județul Iași vizează calea ferată Ungheni – Iași – Pașcani, în lungime de 97 km și cu o valoare estimată de 388 milioane euro.

Proiectul este una dintre prioritățile incluse de guvern în Programul Operațional Transporturi (POT) pentru a primi finanțare integrală, conform deciziei guvernului 1302/2021, hotărâre modificată recent.

Una dintre modificările aduse în acest an în cadrul programului de acțiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare prevede, de asemenea, o investiție importantă pentru Iași.

„Printre modificări se numără adoptarea de politici de transport feroviar dedicate sprijinului Ucrainei prin construcția a 3 instalații de transpunere boghiuri (ecartament normal – ecartament larg), iar una dintre aceste instalații urmează a fi amplasată în județul Iași, pe linia Iași – Ungheni, fie în vecinătatea celei existente în prezent în stația Cristești – Jijia, fie în stația Nicolina”, se arată într-un document al Ministerului Transporturilor, consultat de APIX.ro.

Ruta feroviară Ungheni – Iași

Montarea unei astfel de instalații are o consecință importantă, respectiv creșterea volumului de trafic de marfă. Ruta feroviară din Ungheni a fost intens utilizată de la începutul invaziei ruse în Ucraina – potrivit MT, de la debutul războiului, linia a deservit „un volum semnificativ de mărfuri în relația România – Republica Moldova – Ucraina și retur”, dar autoritatea centrală nu detaliază informația.

În schimb, decizia de a monta o altă instalație de transpunere (schimbarea boghiurilor de ecartament larg cu boghiuri de ecartament normal sau invers) vine în contextul creșterii majore a traficului de marfă.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Proiecte publice

To Top