Connect with us

FOTO Cum arată trenurile noi care vor deservi și rute din Iași spre București și Cluj

Național

FOTO Cum arată trenurile noi care vor deservi și rute din Iași spre București și Cluj

​Alstom și Autoritatea pentru Reformă Feroviară din România (ARF) au semnat vineri un contract pentru livrarea a 20 de trenuri inter-regionale de lung parcurs Coradia Stream și a serviciilor de mentenanță asociate, pe o perioadă de 15 ani, scrie presa centrală.

Sunt primele trenuri noi achiziționate de autoritățile române după anul 2005. Valoarea achiziției se ridică la 1,3 miliarde lei, dar numărul garniturilor va crește de la 20 la 37, în condițiile în care necesarul de fonduri va fi în jurul a 3,7 miliarde lei. Banii sunt asigurați de Comisia Europeană.

Trenurile vor deservi 12 rute electrificate ale rețelei feroviare, iar două dintre acestea sunt București Nord – Iași și Cluj – Suceava – Iași. De asemenea, o altă rută este București Nord – Suceava, unul dintre punctele de tranzit fiind Pașcaniul.

Rutele pe care vor rula trenurile, începând cu anul 2024, sunt:

  • București Nord – Constanța,
  • București Nord – Brașov – Arad – Timișoara,
  • București Nord – Brașov – Cluj,
  • București Nord – Brașov – Deda – Cluj,
  • București Nord – Brașov,
  • București Nord – Iași,
  • București Nord – Suceava,
  • București Nord – Galați,
  • București-Nord – Craiova – Târgu Jiu- Petroșani – Simeria,
  • București-Nord-Craiova-Timișoara-Arad,
  • Cluj-Timișoara,
  • Cluj-Suceava-Iași.

Galerie foto:

Ce spune Autoritatea pentru Reformă Feroviară

Contractul presupune achiziția a 20 rame electrice de lung parcurs și mentenanța acestora pe o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea de a suplimenta, prin act adițional, comanda inițială. Astfel, se poate ajunge la o achiziție de 37 de unități, cu perioadă de mentenanță de 30 de ani. De asemenea, se vor asigura de către furnizor și servicii de instruire a personalului în ceea ce privește exploatarea, operarea trenurilor și utilizarea aplicațiilor software, spune ARF, citată de HotNews.ro.

Valoarea totală a contractului pentru achiziția celor 20 unități electrice multiple și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la valoarea de 1.309.065.880,00 lei, fără TVA (aproximativ 263 milioane EUR), dintre care 931.065.880 lei reprezintă valoarea ramelor și 378.000.000 lei serviciile de mentenanță.

Suplimentarea comenzii conform celor menționate anterior (alte 17 rame și dublarea mentenanței la 30 de ani) poate duce la un cost total de 3.714.279.851,00 lei, fără TVA (aproximativ 748 milioane EUR). Finanțarea proiectului este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile și din Bugetul de stat.

Livrarea primei rame se va face la finalul anului 2023, pachetul complet de 37 de rame urmând a fi livrat până la finalul anului 2024.

Ramele electrice sunt compuse din șase vagoane (două vagoane de capăt cu cabine de conducere și patru vagoane intermediare) și asigură 351 locuri pe scaune.

Unitățile sunt prevăzute cu sistem de semnalizare și siguranță ERTMS nivel 1 și nivel 2, precum și cu sistemul național PZB90.

Din punct de vedere al confortului pasagerilor ramele sunt dispun de o zonă de bar/bistro, o zonă pentru călători cu dizabilități, cu două amplasamente conform standardelor în vigoare, dar și o zonă destinată distribuirii automate de bilete și aparate de compostat. Din punct de vedere al confortului, unitățile dispun de sisteme de climatizare, precum și conexiune wi-fi.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Național

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top