Connect with us

Wizz Air vrea să facă concedieri colective: vor fi afectate bazele de la Iași, București, Craiova și Cluj

aeronava wizz air

Știri interne

Wizz Air vrea să facă concedieri colective: vor fi afectate bazele de la Iași, București, Craiova și Cluj

Operatorul aerian Wizz Air pregătește concedieri colective, potrivit unui document obținut în exclusivitate de APIX.ro. Din cei 1.892 de salariați ai companiei ar urma să fie afectați 172 de salariați din bazele operaționale de la București, Craiova, Cluj și Iași. Concedierile vor avea loc în perioada octombrie – noiembrie 2026.

Pe lista celor care ar urma să fie disponibilizați se numără peste 150 de piloți și copiloți, alături de peste 120 de însoțitori de bord. În medie, de la fiecare bază operațională sunt pe „lista neagră” 43 de angajați, cea mai afectată fiind cea din Craiova (47). La București ar urma să fie concediați 46, la Iași 44, iar Cluj 36 de angajați. Toate persoanele care sunt vizate de disponibilizări ocupă funcții de execuție.

Potrivit documentului obținut de APIX.ro (o notificare trimisă angajaților), la aplicarea efectivă a reducerilor de personal vor fi aplicate două criterii „în măsura în care este necesară stabilirii ordinii de prioritate la concediere”:

  • departajarea salariaților după evaluarea realizării obiectivelor de performanță. În cadrul acestui criteriu (dacă este cazul), intenția Angajatorului este aceea de analiză a performanței din ultima evaluare anuală (pe o perioadă de 12 luni sau mai scurtă, după cum există), în conformitate cu regulile interne; și
  • vechimea în muncă în cadrul grupului de societăți Wizz Air (deci, vechimea totală în muncă a salariatului în orice entitate Wizz Air).

„Pentru claritate, al doilea criteriu (vechimea în muncă prevăzută la a punctul (ii) de mai sus) se va aplica numai în cazurile în care primul criteriu (evaluarea realizării obiectivelor de performanță prevăzută la punctul (i) de mai sus) nu permite departajarea salariaților în cauză”, se precizează în notificare.

În ceea ce privește perioada în care vor fi făcute concedierile, operatorul a comunicat angajaților că acestea vor avea loc în lunile octombrie și noiembrie, iar contractele de muncă vor înceta la expirarea preavizului. Conform informațiilor APIX.ro, sindicatul Wizz Air poate să depună un punct de vedere asupra intenției de concediere cel târziu la 14 septembrie.

extras din notificare wizz air
Extras din notificarea Wizz Air

Lista personalului afectat pe fiecare bază operațională

Baza operațională Băneasa București (BBU):

  • 7 posturi de Pilot comandant avion, cod 315307 conform Clasificării Ocupațiilor din România, cu denumirea internă (în limba engleză) de Captain (CPT);
  • 6 posturi de Copilot/Pilot aeronave, cod 315303/315306 conform Clasificării Ocupațiilor din România, cu denumirea internă (în limba engleză) de First Officer (FO) sau Senior First Officer (SFO);
  • 7 posturi de Însoțitor de bord, cod 511101 conform Clasificării Ocupațiilor din România, cu denumirea internă (în limba engleză) de Senior Cabin Attendant (SCA) și
  • 26 posturi de Însoțitor de bord, cod 511101 conform Clasificării Ocupațiilor din România, cu denumirea internă (în limba engleză) de Cabin Attendant (CA) sau Junior Cabin Attendant (JCA).

Baza operațională Craiova (CRA):

  • 6 posturi de Pilot comandant avion, cod 315307 conform Clasificării Ocupațiilor din România, cu denumirea internă (în limba engleză) de Captain (CPT);
  • 8 posturi de Copilot/Pilot aeronave, cod 315303/315306 conform Clasificării Ocupațiilor din România, cu denumirea internă (în limba engleză) de First Officer (FO) sau Senior First Officer (SFO);
  • 10 posturi de Însoțitor de bord, cod 511101 conform Clasificării Ocupațiilor din România, cu denumirea internă (în limba engleză) de Senior Cabin Attendant (SCA) și
  • 23 posturi de Însoțitor de bord, cod 511101 conform Clasificării Ocupațiilor din România, cu denumirea internă (în limba engleză) de Cabin Attendant (CA) sau Junior Cabin Attendant (JCA);

Baza operațională Cluj-Napoca (CLJ):

  • 5 posturi de Pilot comandant avion, cod 315307 conform Clasificării Ocupațiilor din România, cu denumirea internă (în limba engleză) de Captain (CPT);
  • 6 posturi de Copilot/Pilot aeronave, cod 315303/315306 conform Clasificării Ocupațiilor din România, cu denumirea internă (în limba engleză) de First Officer (FO) sau Senior First Officer (SFO);
  • 6 posturi de Comandant însoțitor de bord/Însoțitor de bord, cod 315302/511101 conform Clasificării Ocupațiilor din România, cu denumirea internă (în limba engleză) de Senior Cabin Attendant (SCA) și
  • 19 posturi de Însoțitor de bord, cod 511101 conform Clasificării Ocupațiilor din România, cu denumirea internă

Baza operațională Iași (IAS)

  • 6 posturi de Pilot aeronave/Pilot comandant avion, cod 315306/315307 conform Clasificării Ocupațiilor din România, cu denumirea internă (în limba engleză) de Captain (CPT);
  • 7 posturi de Copilot/Pilot aeronave, cod 315303/315306 conform Clasificării Ocupațiilor din România, cu denumirea internă (în limba engleză) de First Officer (FO) sau Senior First Officer (SFO);
  • 8 posturi de Însoțitor de bord, cod 511101 conform Clasificării Ocupațiilor din România, cu denumirea internă (în limba engleză) de Senior Cabin Attendant (SCA) și
  • 22 posturi de Însoțitor de bord, cod 511101 conform Clasificării Ocupațiilor din România, cu denumirea internă (în limba engleză) de Cabin Attendant (CA) sau Junior Cabin Attendant (JCA).

„Pentru claritate, având în vedere nivelul similar de responsabilități și natura similară a activității, pentru scopul acestei propuneri de restructurare, următoarele posturi sunt considerate posturi identice/ similare (deci, parte din aceeași categorie de posturi): (i) în cadrul departamentului Flight Operations – posturile (cu denumirea internă în limba engleză) de SFO și FO și (ii) în cadrul departamentului Cabin Operations – posturile (cu denumirea internă în limba engleză) de CA și JCA”, se mai arată în notificarea obținută de APIX.ro.

Articole din categoria Știri interne

To Top