Știri interne
Comasarea voluntară a comunelor, în programul de guvernare: bonusuri pentru investiții
Programul de guvernare pentru perioada 2026–2028 al Guvernului Luca Niculescu – PSD propune stimularea comasării voluntare a unităților administrativ-teritoriale prin bonusuri pentru investiții. Potrivit documentului, 429 de UAT-uri cu până la 1.500 de locuitori ar urma să aibă prioritate la finanțare prin acest mecanism. În paralel, o inițiativă comună PNL-USR vizează înființarea unei Comisii speciale privind reorganizarea administrativă a țării, demers aprobat la nivelul birourilor permanente ale legislativului.
În județul Iași sunt cinci comune cu o populație de sub 1.500 de locuitori: Cucuteni, Drăgușeni, Roșcani, Grozești și Ipatele. Alte două comune care sunt în jurul acestui prag sunt Costești și Românești. „UAT-urile care își integrează voluntar funcțiile administrative primesc susținere pentru dezvoltarea proiectelor de investiții, iar cele care decid prin procedură democratică să fuzioneze primesc, pentru o perioadă determinată, bonusuri investiționale și garanția menținerii punctelor locale de servicii”, se arată în document.
- Citește și Raport: reorganizarea locală, inevitabilă. Comunele mici din Iași, în prag de colaps administrativ
O altă componentă vizează consorțiile administrative, prin care primăriile mici ar putea utiliza în comun servicii de urbanism, juridice, achiziții, contabilitate, IT, resurse umane și atragere de fonduri europene. Astfel, cooperarea ar putea începe prin folosirea acelorași specialiști, fără a presupune automat comasarea localităților. Consorțiile ar urma să primească finanțare pentru proiecte integrate în educație, sănătate, infrastructură edilitară, incluziune socială, patrimoniu și digitalizare. Selecția este prevăzută pe bază de punctaj, după criterii transparente.
În privința personalului, programul anunță renunțarea la reducerile procentuale uniforme. Numărul posturilor ar urma să fie stabilit în funcție de volumul de activitate, prin indicatori precum populația, numărul contribuabililor, autorizațiile emise, beneficiarii sau dosarele gestionate de fiecare funcționar. Angajații instituțiilor reorganizate ar putea trece în alte instituții printr-un sistem național de mobilitate.
Fiecare UAT ar urma să fie evaluată și printr-un „Indice de Sustenabilitate Administrativă”. Acesta va lua în calcul cel puțin șase criterii: populația, veniturile proprii pe locuitor, ponderea cheltuielilor administrative, gradul de colectare, capacitatea de furnizare a serviciilor și accesibilitatea teritorială. Schimbările propuse includ și un Cod al finanțelor publice locale. Transferurile către bugetele locale ar urma să fie stabilite printr-o formulă prevăzută de lege, predictibilă pentru cel puțin trei ani, fără alocări ad-hoc.
La nivel central, documentul prevede evaluarea ministerelor, agențiilor și structurilor subordonate în primele șase luni, în funcție de atribuții, personal, buget și rezultate. Structurile cu atribuții suprapuse ar urma să fie integrate, iar reforma este completată de adoptarea unui Cod de procedură administrativă și revizuirea Codului administrativ.
Guvernul Niculescu – PSD va ajunge la votul de învestitură marți, 20 octombrie.






