Proiecte publice
Contestație la centura Podu Iloaiei: se cere experiență la poduri care nu există în proiect
Una dintre cele mai importante licitații de infrastructură rutieră lansate în județul Iași a intrat în zona contestațiilor înainte de depunerea ofertelor. Procedura pentru construirea centurii Sud a orașului Podu Iloaiei este contestată de Viarom: constructorul acuză că documentația ar cuprinde cerințe de calificare și clauze contractuale considerate restrictive, disproporționate și nelegale, care ar limita concurența.
Principala critică adresată autorității contractante vizează ca ofertanții să demonstreze că au executat anterior un pod sau viaduct cu o deschidere minimă de 90 de metri. Viarom a apreciat că o astfel de solicitare nu reflectă lucrările care fac obiectul licitației. Potrivit contestatarului, podurile prevăzute în cadrul investiției au deschideri de maxim 30 m și nu de minimum 90 m, astfel cum solicită în documentație.
- Licitația pentru centura Sud a Podu Iloaiei este organizată de Asociația „Iași Infrastructură”, iar valoarea contractului se ridică la aproape 100 milioane de lei. În mod normal, ofertele ar trebui să fie deschise pe 18 iulie, dar, cel mai probabil, contestația va întârzia procedura. Drumul ocolitor are o lungime de aproape 4,4 km.
„Deși documentația prevede poduri cu o lungime totală de aproximativ 90 m, această lungime este realizată prin intermediul mai multor deschideri succesive, respectiv trei deschideri distincte de câte aproximativ 30 m fiecare. Prin urmare, niciunul dintre podurile proiectate nu presupune realizarea unei deschideri unice de 90 m”, arată Viarom.
Mai mult, constructorul precizează că cerința nu poate fi îndeplinită tehnic în condițiile prevăzute în documentația de atribuire: nu pot fi utilizate grinzi prefabricate sau monolite specifice tipului de pod solicitat în caietul de sarcini. Astfel, continuă Viarom, cerința este restrictivă, disproporționată și de natură să limiteze concurența.
„Pentru tipul de pod prevăzut în documentație, respectiv pod pe grinzi din beton simplu rezemate, nu există, din punct de vedere tehnic, grinzi cu lungimea de 90 m care să permită realizarea unei deschideri unice de această dimensiune. În practică, astfel de structuri sunt realizate prin succesiuni de deschideri mai reduse, tocmai din considerente tehnice și constructive. Prin urmare, executarea unui pod pe grinzi cu o singură deschidere de 90 m nu corespunde soluției constructive prevăzute pentru obiectivul care face obiectul prezentei proceduri”, potrivit constructorului.

Viarom solicită ori eliminarea acestei cerințe, ori reformularea ei într-o manieră conformă, respectiv:
- modificarea cerinței astfel încât să se accepte prezentarea unui contract de experiență similară care a avut în componență executarea a cel puțin unui pod sau viaduct cu o deschidere de minimum 30 m aferent autostrăzilor și/sau drumurilor naționale și/sau drumurilor expres;
- acceptarea demonstrării experienței similare prin prezentarea unui contract care a avut în componență executarea unui pod cu o lungime totală de minimum 90 m, iar nu a unui pod cu o deschidere unică de 90 m, criteriu care ar reflecta în mod adecvat amploarea și complexitatea lucrărilor solicitate prin prezenta procedură.
O altă critică ține de nivelul de lichiditate pe care autoritatea contractantă o solicită potențialilor ofertanți. „Un prag excesiv de ridicat al lichidității curente reduce în mod nejustificat numărul potențialilor ofertanți și favorizează operatorii mari, cu structuri financiare foarte solide, în detrimentul IMM-urilor sau al operatorilor cu modele de business intensive în investiții, dar solvabili”, susține Viarom.
Nu în ultimul rând, constructorul invocă un nivel extrem de ridicat al unor eventuale penalități, nivel care descurajează operatorii economici: 400.000 lei pe fiecare zi de întârziere. Compania spune că o sumă rezonabilă („în limitele compatibile legii”) este 10.000 lei/zi.
„Contractul instituie un regim profund dezechilibrat al răspunderii contractuale. Astfel, penalitățile aplicabile autorității contractante pentru întârzierea la plată sunt calculate prin raportare la valoarea sumelor neachitate și la dobânda legală, în timp ce penalitățile aplicabile executantului sunt stabilite la valori fixe extrem de ridicate, fără legătură directă cu prejudiciul efectiv și fără existența unui mecanism similar de limitare sau proporționalizare”, a mai precizat Viarom.






