Local
De unde vine cărbunele care încălzește aproape un sfert dintre locuințele existente la Iași?
Tonele de cărbune care au ajuns până acum la Iași ar fi fost aduse din Kazakhstan, Africa de Sud și Columbia. După interzicerea importurilor din Rusia, ultimele două țări menționate se numără printre principalii furnizori ai țărilor europene. În schimb, Kazakhstan apare mai rar pe această listă.
Primele transporturi de cărbune au fost făcute la începutul lunii noiembrie și, teoretic, ar trebui livrată o cantitatea de 140.000 tone până la finalul acestui an. Furnizorul este compania Vitol Geneva SA care a preluat cărbunele din țările menționate mai sus și l-a transportat, pe cale maritimă, până în portul Constanța. De aici, cărbunele este încărcat în vagoanele CFR și transportat pe calea ferată până la CET Holboca.
Prețul de achiziție al cărbunelui a ajuns la aproape 415 dolari/tonă, sumă care include transportul (86 dolari/tonă). Anul trecut, costurile pe tona de cărbune au fost de circa două ori mai mici. La suma necesară de 58 milioane dolari se adaugă alte 4 milioane dolari ce reprezintă transportul intern al cărbunelui, pe calea ferată.
La sistemul de termoficare a Iaşului sunt racordate peste 23.000 de apartamente, respectiv aproape 20% din fondul locativ existent. La acestea se adaugă câteva sute de clădiri publice şi private: spitale, unităţi de învăţământ şi imobile deţinute de persoane particulare.