Connect with us

Două oferte la licitația pentru întocmirea planurile urbanistice aferente unor zone istorice

Local

Două oferte la licitația pentru întocmirea planurile urbanistice aferente unor zone istorice

Primăria a primit două oferte, de la o firmă din București și una din Iași, pentru întocmirea unor planuri urbanistice zonale. Aceste documentaţii vor completa noul Plan Urbanistic General (PUG) şi vor reglementa urbanistic zonele din jurul mănăstirilor Trei Ierarhi (contract de 970.000 lei), Galata (230.000 lei), Frumoasa (250.000 lei) şi Cetăţuia (210.000 lei). 

Ofertanții sunt Aria Urbană (firmă din Bucureşti) şi asocierea Arc Design SRL (Iaşi) – Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”. În timp ce asocierea a depus oferte pentru toate cele patru zone, firma din Bucureşti şi-a exprimat intenţia de a întocmi planuri urbanistice pentru trei, fără zona Trei Ierarhi.

Potrivit documentaţiei de atribuire a contractelor, în total, va fi reglementată o suprafaţă totală de peste 120 ha, dar 42 ha dintre terenuri reprezintă păduri (destinaţie care nu poate fi schimbată). Fiecare documentaţie  elaborată va reprezenta instrumentul de lucru pentru Primărie şi specialiştii din domeniul urbanismului, locuirii, culturii şi turismului.

„Scopul specific al contractului este de protejare a patrimoniului cultural şi natural”, se arată în caietul de sarcini. Cel mai complex PUZ este cel care face referire la zona Mănăstirii Trei Ierarhi, în condiţiile în care există şi o intenţie a autorităţilor locale şi centrale de a include monumentul în patrimoniul UNESCO.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top