Investiții private
„Facelift” la una din cele mai cunoscute clădiri din zona centrală a Iaşului: va avea şi un „frate geamăn”
Proiectul de modernizare a clădirii Poștei din Podu Roș, din „parcul șahiștilor”, a ajuns în procesul de avizare a Primăriei, iar o primă discuție asupra investiției este programată pe 8 iunie, în cadrul Comisiei de oportunitate, al cărei rol este de a fundament avizul arhitectului-șef pe proiect.
Clădirea are acum o suprafață utilă de circa 1.300 mp și un teren aferent de 1.500 mp. Investitorul – Fundația Ecologică Green (FEG) – are în intenție o supraetajare și construirea unui imobil lipit de cel existent care să aibă 4 sau 5 niveluri. În ceea ce privește supraetajarea, o expertiza tehnică va revela numărul final de etaje suplimentare, dar FEG spune că nu vor fi mai mult de două, poate chiar unul.
Proprietatea a fost cumpărat în primăvara anului trecut pentru o sumă de 1,55 mil. euro (fără TVA), în urma unei licitații organizate de Telekom. Inițial, prețul de pornire a fost de 870.000 euro. Omul de afaceri Cristian Stanciu, directorul FEG, a precizat că investiția va trece pragul de un milion de euro în condițiile în care „lucrări complexe de renovare pentru punerea în funcţiune”.
Potrivit lui Stanciu, modernizarea clădirii va fi în concordanţă cu aspectul imobilelor din vecinătate, cel mai important reper în acest sens fiind ansamblul Palas. „Lângă clădirea existentă, propunem un corp nou de clădire, lipit, cu 4-5 niveluri. Va fi un complex care va găzdui un centru educaţional pentru copii şi adulţi, investiţia va trece de pragul de un milion de euro, fără a include în această sumă costurile de achiziţie a proprietăţii”, a declarat Stanciu.
Planul urbanistic zonal (PUZ) va fi dezbătut într-o primă etapă la Primărie în cadrul şedinţei Comisiei de oportunitate de pe 8 iunie. „Modernizare şi supraetajare clădire existentă şi amenajare parcaje subterane şi supraterane – complex servicii, birouri şi spaţii comerciale şi alte funcţiuni complementare”, este obiectul PUZ-ului.