Connect with us

Clădirea Poștei din Podu Roș va fi supraetajată/Ce funcțiune va avea imobilul

Investiții private

Clădirea Poștei din Podu Roș va fi supraetajată/Ce funcțiune va avea imobilul

Fundația Ecologică Green (FEG) are în plan modernizarea clădirea din Podu Roș care a găzduit Poșta, din zona parcului „șahistilor”. FEG a cumpărat recent imobilul pentru o sumă de 1,55 milioane euro.

Modernizare și supraetajare clădire existentă și amenajare parcaje subterane și supraterane – complex servicii, birouri și spații comerciale și alte funcțiuni publice”, este obiectul Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pe care FEG urmează să-l depună la Primărie.

FEG este deținută de către vicepreședintele PSD Cristian Stanciu, care este și lider de grup al consilierilor județeni social-democrați. Stanciu deține mai multe proprietăți, prin intermediul FEG dar și altor firme, în aproape toate zonele orașului. Printre altele, Stanciu are în proprietate Hotelul Astoria, Casa Modei, Casa Negruzzi (Păcurari) și ruinele casei poetului George Lesnea (în spate la Casa Modei).

Un alt proiect pe care Stanciu îl are în plan vizează construirea unui centru de afaceri peste stradă de Hotel Internațional. Prin intermediul firmei Metcons SRL, Stanciu are în proprietate casa dărăpănată și terenul aferent de pe str. Palat și stradela Sf. Andrei. Recent, Stanciu a obținut autorizația de demolare a casei. Casa ocupă 193 mp, iar terenul are o suprafață de 641 mp. Valoarea impozabilă a bunurilor ajunge la peste 340.000 lei, iar lucrările de desființare a construcției au fost estimate la aproape 20.000 lei.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top