Repere istorice
FOTO Au fost date jos schelele de la Baia Turcească, unul dintre cele mai întârziate proiecte UE ale Primăriei
Lucrările pentru reabilitarea clădirii Băii Turcești vor fi finalizate în acest an, cu cel puțin un an și jumătate de întârziere. Hilar: termenul de execuție inițial a fost corectat „din pix” pe panoul de șantier: septembrie 2021 a devenit septembrie 2022, dar nici în ianuarie 2023 nu sunt gata lucrările.
Totuși, în prezent, finisajele exterioare sunt finalizate, iar schelele au fost date jos de mai mult timp. Lucrările sunt executate de o companie italiană cu care Primăria a semnat contractul în luna august 2018. Contractul a fost adjudecat cu o ofertă de 11,8 milioane lei, cu aproape 4 milioane lei mai puțin față de estimarea inițială a Primăriei. Clădirea Băii Turcești va deveni, după inaugurare, un centru internațional de artă contemporană.
- Citește și Încep lucrările la Baia Turcească – ce intervenții vor fi făcute asupra monumentului istoric?