Proiecte publice
FOTO Cum arată planul de extindere a Ansamblului Mitropolitan
Mitropolia Moldovei și Bucovinei are undă verde de la consilierii locali să înceapă demersurile pentru autorizarea noilor construcții propuse în zona Ansamblului Mitropolitan. Așa cum APIX.ro a mai scris pe această temă, planul MMB este de a amenaja spații de învățământ, spații de cazare și spații de birouri. Astăzi, vă prezentăm și câteva randări care arată modul în care se va dezvolta zona: unii consilierii locali au spus despre proiect că este „un mic Vatican de Iași”.
Proiectul urbanistic a fost inițiat în 2017, dar abia la începutul lunii octombrie 2021 a fost aprobat: planul a făcut obiectul mai multor discuții în comisiile de avizare. În cele din urmă, Planul Urbanistic Zonal (PUZ) a fost aprobat de consilieri cu felicitări pentru elaborator.
Principalele lucrări vor viza extinderea Facultăţii de Teologie şi construirea unor noi imobile. Acestea din urmă vor fi ridicate în jurul unei piaţete mari, pe terenul liber din spatele Ansamblului Mitropolitan, respectiv între străzile Arh. Cantacuzino şi Petru Movilă. Noile clădiri vor cuprinde spaţii de învăţământ, de cazare şi spaţii de birouri. Pe latura nord-vestică, lângă Centrul Militar Zonal, va fi amenajată o clădire cu mai multe tronsoane, la un regim maxim de înălţime cu subsol, demisol, parter şi 3 etaje. În acest imobil vor fi spaţii de cazare. La nord de clădirea nou-propusă, în extinderea Facultăţii de Teologie, vor fi amenajate două corpuri (spaţii de învăţământ) cu regim mic: subsol, parter şi 1 sau 2 etaje.
Pe laturile sudică şi sud-estică sunt propuse imobile care vor găzdui spaţii de birouri: clădirile vor avea tot un regim mic de înălţime (2-3-4 etaje, ultimul retras). Toate aceste corpuri de clădire nou-propuse vor înconjura o piaţetă, iar intrarea principală se va face printr-un turn, similar cu un turn-clopotniţă. Din piaţetă, care va fi una de pelerinaj, va fi acces spre zona actualului Ansamblu Mitropolitan. În zona centrală, MMB dispune de un teren cu o suprafaţă totală ce depăşeşte 45.000 mp. În proiect sunt incluse şi locuri de parcare la subsolul unor clădiri.
- Iulian Nicolau, șeful Comsiei de urbanism a CL: Un proiect foarte frumos, care a fost destul de mult dezbătut în Comisie şi care a fost avizat favorabil cu felicitări din partea Comisiei către elaborator
- Bogdan Balanișcu, membru al Comisiei de urbanism: Este un proiect care a primit aprecieri, eu am spus că va arăta, în momentul în care va fi finalizat, ca un mic Vatican la Iaşi, vom avea şi noi Vaticanul nostru. Din acest punct de vedere, proiectul merită toată aprecierea