Connect with us

„Granzii” construcțiilor din Iași au pierdut o licitație în fața unei asocieri al cărei lider are zero angajați

Proiecte publice

„Granzii” construcțiilor din Iași au pierdut o licitație în fața unei asocieri al cărei lider are zero angajați

O licitație organizată de Primăria Valea Lupului pentru modernizarea unor drumuri a atras oferte din partea unora dintre cele mai importante firme locale care desfășoară lucrări în județ. În schimb, câștigătorul procedurii a fost o asociere de companii, iar liderul acestei asocieri a declarat zero angajați anul trecut.

Contractul vizează reabilitarea a circa 3,4 km de drumuri, respectiv tronsoane din următoarele străzi: Mestecăniș, Lăcrămioarei (stradelă), Irisului (alee), 1 Decembrie, Tudor Vianu, Lucian Blaga, Soarelui, Cocor (alee), Măcieș și Academiei.  

Valoarea estimată a contractului a fost 7,48 milioane lei (fără TVA), iar atribuirea a fost decisă pentru o sumă foarte apropiată: 7,45 milioane lei, în ciuda celor șase oferte primite: de regulă, o participare mai mare la o licitație scade prețul de atribuire.

Care au fost criteriile de atribuire a contractului:

  • componenta financiară: pondere de 72% (pentru prețul cel mai scăzut se acordă punctaj maxim)
  • perioada de garanție a lucrărilor: 10% (Ofertanții care vor oferi o perioadă de garanție a lucrărilor de 36 de luni vor primi 0 (zero) puncte. – Ofertanții care vor oferi o perioadă de garanție a lucrărilor mai mare sau egală cu 72 de luni vor primi 10 de puncte)
  • un fel de punctaj tehnic, calculat în funcție de „calificativul obținut de oferta respectivă”: 9%
  • un alt fel de punctaj tehnic, calculat tot în funcție de „calificativul obținut de oferta respectivă”: 9%

Notă. Descrierea detaliată a fiecărui criteriu de atribuire poate fi consultată AICI.

La acest moment, nu sunt cunoscute public ofertelor a cinci dintre cei șase ofertanți, ci doar cuantumul ofertei câștigătoare: 7,45 milioane lei, sumă ce reprezintă 99,6% din valoarea estimată inițial de autoritatea contractată, aspect ce arată că în departajarea ofertelor au contat cele trei criterii ce însumează 28 puncte (28%) – perioadă suplimentară de garanție și cele două tipuri de punctaje tehnice.

Cine a participat la licitație și cine a câștigat

Licitația de la Valea Lupului a atras oferte din partea unora dintre principalii constructori care derulează proiecte publice la Iași, și nu numai: Conest, Danlin XXL, Eky Sam, asocierea IMA Solution – Metropolitan Activ Construct, asocierea Katar Conneg – Transmir și asocierea Obitory Construct – Alpenside.

La finalul săptămânii trecute, Primăria Valea Lupului a semnat contractul cu asocierea condusă de IMA Solution și care este formată din:

  • IMA Solution Construct – lider de asociere. Firma a fost înființată în 2018, în Iași. Anul trecut, a avut o cifră de afaceri de aproape 320.000 lei cu un profit de puțin peste 200.000 lei și zero angajați
  • Metropolitan Activ Constructofertant. Firma este din București, fiind înființată acum 13 ani. În ultimii cinci ani a avut constant o cifră de afaceri de peste un milion de lei. Anul trecut, a declarat circa 6,2 milioane lei cu un profit de aproape 430.000 lei și un număr mediu de 45 de angajați
  • Nanogazsubcontractant. Firma cu o cifră de afaceri de 2,7 milioane lei, un profit net de aproape 900.000 lei și un număr mediu de 17 angajați. În SEAP nu există informația în ceea ce privește ponderea lucrărilor pe care această societate le va face, dar probabil reprezintă o mică parte din contract având în vedere obiectul de activitate (distribuția combustibililor gazoși)
  • Elrom Instalații Electricesubcontractant. Firma cu o cifră de afaceri de 1,5 milioane lei, un profit net de aproape 250.000 lei și un număr mediu de 11 angajați. În SEAP nu există informația în ceea ce privește ponderea lucrărilor pe care această societate le va face, dar probabil reprezintă o mică parte din contract având în vedere obiectul de activitate (lucrări de instalații electrice)

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top