Connect with us

Iașul va împrumuta încă 30 milioane de euro: consilierii locali au aprobat în unanimitate fără o minimă dezbatere

plenul consiliul local
40 de secunde a durat votul, 15 ani va dura returnarea creditului

Local

Iașul va împrumuta încă 30 milioane de euro: consilierii locali au aprobat în unanimitate fără o minimă dezbatere

Plenul Consiliului Local (CL) a aprobat joi un împrumut de 30 milioane euro, sumă ce reprezintă de fapt o suplimentare a unui credit contractat la BERD a cărui valoare inițială era de 20,5 milioane euro. Astfel, din 2025, Iașul va începe să returneze timp de 15 ani o sumă de peste 50 milioane euro.

Cu toate că suma este mai mare și față de creditul Dexia de acum 15 anicare a stârnit numeroase discuții în spațiul publicplenul CL a aprobat fără comentarii și în unanimitate noul împrumut. Votul a durat doar câteva secunde și singurul care a vorbit a fost președintele de ședință, care a citit proiectul și l-a supus la vot. Niciunul dintre ceilalți consilieri nu a luat cuvântul și nici reprezentanții executivului nu au ținut să facă vreo informare în plen.

După vot, până și la primarul Mihai Chirica a putut fi observată o reacție de uimire. Îndatorarea Iașului cu încă 30 milioane euro a durat fix 40 de secunde în plenul CL (vezi video, proiectul este supus „dezbaterii” la 1:10:05).

Situația contrastează puternic cu alte momente în care Iașul s-a împrumutat cu sume mari de bani: în astfel de cazuri, exista o opoziție politică care solicita măcar o informare în plen despre intențiile executivului. Chiar dacă Primăria a detaliat public, la solicitarea jurnaliștilor, motivele care au determinat extinderea creditului, tăcerea din plenul CL este cel puțin ciudată, mai ales că este vorba despre o datorie care va afecta bugetul local timp de 15 ani.

„Din analiza întocmită asupra implicaţiilor suplimentării asupra gradului de îndatorare a rezultat că, prin contractarea acesteia, Municipiul Iaşi se încadrează în limita maximă de îndatorare (30%) prevăzută de legislaţia în vigoare, cel mai înalt nivel, de aproximativ 12%, înregistrându-se în anul 2025, acesta fiind anul în care unitatea administrativ-teritorială va începe rambursarea efectivă a împrumutului”, se arată într-un document-suport pentru aprobarea hotărârii de extindere a creditului.

În prezent, gradul de îndatorare a Iaşului este de 3,58%, cu precizarea că, în calculul acestei cote, nu sunt incluse credite pentru cofinanţarea proiectelor UE.

Construirea unui depou în Dacia – principalul proiect

Cele trei proeicte pentru care vor fi cheltuite 50 milioane euro sunt: construirea unui depou în Dacia, reabilitarea termică a 14 unităţi şcolare şi refacerea cinematografului Dacia. Inițial, pentru aceste proiecte, era prevăzută o sumă de 20,5 milioane euro, în condițiile în care pentru depou erau rezervate peste 65% dintre fonduri.

Suplimentarea fondurilor este necesară întrucât studiul de fezabilitate, aprobat la începutul acestui an şi actualizat în vară, a urcat valoarea proiectului de construire a depoului Dacia la peste 46 milioane euro, dintre care construcţiile şi montajul ajung la 31 milioane euro. Iniţial, suma alocată prin creditul BERD pentru depou era în jur de 13 milioane euro.

Odată suplimentat creditul BERD, Primăria poate lansa, în următoarele luni, licitaţia pentru lucrări, dar, atenție, procedura va fi făcută în conformitate cu regulile băncii internaționale și nu va fi o procedură obișnuită.

„Valoarea a crescut din două motive. În primul rând, la început era prevăzută doar modernizarea infrastructurii existente, însă prin studiul de fezabilitate a rămas demonstrat că se impune realizarea unui depou nou şi a unei zone de acces plus rond Dacia şi pod peste pârâul Rediu complet modernizate. Au apărut motive noi şi obiective generale noi. Iniţial a fost un obiectiv, respectiv doar performanţa energetică, iar uterior au fost luate în calcul încă două obiective generale: mobilitatea urbană şi digitalizarea atât în depou, cât şi la nivelul reţelei de transport tramvai”, a explicat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

El a adăugat că un alt motiv a fost creşterea preţului la materiale de construcţii, energie şi echipamente cu o medie de 45-47%.

Structura politică a Consiliului Local

În plenul CL, patru partide au reprezentanți, după cum urmează:

  • PNL are 11 consilieri locali și, alături de cei 2 consilieri PMP și Cezar Baciu (consilier USR care și-a „tranzacționat” votul pentru postul de viceprimar) formează majoritatea absolută (14 voturi din 27) care poate aproba orice tip de proiect, cu doar câteva mici excepții
  • PSD are 5 consilieri locali – la nivel național, PSD și PNL formează coaliția de guvernare, dar, pe plan local, nu există o înțelegere oficială între cele două organizații județene – negocierile pentru funcții, privilegii și alocări de sume de bani în anumite direcții se duc în culise
  • USR (mai) are 8 consilieri

La începutul anului viitor, majoritatea creată în jurul PNL va fi detonată: Cezar Baciu își va pierde postul de consilier local (și, implicit, funcția de viceprimar) – pe 7 decembrie este termenul stabilit pentru recursul la decizia din primă instanță. Conform legii, Baciu trebuia să-și piardă funcția odată ce a fost exclus din USR (partid care l-a promovat pe lista de alegeri), dar actualul viceprimar, care nu s-a remarcat cu nimic în toată activitatea sa, a tergiversat momentul atacând decizia de excludere în instanță.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Local

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top