Proiecte publice
UPDATE – FOTO Au început lucrările la rondul ERA: vor ține 2 luni
UPDATE, 22 iulie. Lucrările de reconfigurare rondului de la ERA au început luni: singura restricție de trafic din zonă a fost închiderea unei benzi de circulație – cea de lângă trotuar, pe sensul de mers spre Lețcani. Restricția este una temporară și necesară întrucât primele intervenții vizează eliminarea separatorului de bandă.
Între timp, constructorul a notificat abia astăzi Primăria Iași cu privire la faptul că încep lucrările în rondul ERA. În plus, așa cum APIX.ro relata zilele trecute, în cele două luni de șantier vor avea loc și lucrările pentru amenajarea intersecției semaforizate din zona fostului post de control al Poliției. Aceste intervenții vor începe miercuri, 24 iulie.
În ceea ce privește traficul, luni, la orele amiezii, se circula bară la bară dinspre capăt Păcurari spre rond. Mai multe informații despre lucrări puteți citi, mai jos, în știrea inițială publicată de APIX.ro:
Știrea inițială:
Constructorul ales de Prime Kapital pentru reconfigurarea rondului de la ERA va începe lucrările luni, 22 iulie, iar șantierul va fi deschis până pe 15 septembrie. Autoritățile locale nu au anunțat care vor fi restricțiile de trafic în această perioadă, în condițiile în care pe tronsonul rond ERA – Păcurari se formează deseori ambuteiaje.
„În perioada 22.07 – 15.09.2024 se vor executa lucrări în carosabil pentru modernizarea zonei sensului giratoriu către Mall ERA, în conformitate cu autorizația de construire nr. 11/07.02.2024. Compania Demo Strade Group AG SRL își cere scuze pentru disconfortul creat în această perioadă”, este anunțul sec făcut de constructor și popularizat pe unele grupuri de pe rețele sociale.
Încercarea presei de a afla care sunt restricțiile a fost sortită eșecului: Primăria Iași nu a fost informată despre lucrări, Consiliul Județean (emitentul autorizației) nu a răspuns solicitării, Primăria Valea Lupului știe despre restricții dar nu le poate detalia, iar reprezentanții constructorului nu răspund la telefoanele de contact. Demo Strade Group AG SRL este o firmă din Iași, contractată de Prime Kapital pentru realizarea lucrării, în condițile în care investitorul de la complexul ERA va finanța proiectul.
Intervențiile de la rondul ERA vor fi făcute în vederea reconfigurării circulației rutiere „prin translatarea sensului giratoriu astfel încât să fie realizată o fludizare a traficului cu impact pe timpii de așteptare”.
În anunțul constructorului se vorbește doar despre autorizația 11/2024 care face referire la „Reconfigurare sens giratoriu, adaptare semnalizare rutieră, amenajare spații verzi, rețele și organizare de șantier”. În schimb, protocolul semnat de PK cu Primăria Iași prevede și o altă investiție: amenajarea unei intersecții semaforizate, cu punct de întoarcere, în zona fostului post de control al Poliției. Această investiție a primit undă verde prin autorizația 10/2024, act care nu este invocat în anunțul constructorului, astfel că încă nu e clar dacă în cele 2 luni vor fi făcute lucrări și în această zonă.
„Intervențiile la nivelul drumului european existent presupun relocarea separatorului de sensuri existent tip parapet New Jersey din axul drumului, lărgirea platformei carosabile pe sensul de mers către Iași cu rolul de asigurare a spațiului necesar pentru întoarcere, adaptarea semnalizării rutiere la noua configurație geometrică la noile reglementări de trafic”, se precizează în protocolul menționat.
Potrivit proiectului tehnic, relocarea (parțială) a parapetului New Jersey este necesară astfel încât să poată fi realizată banda de întoarcere pe direcția Iași.
Intersecția semaforizată va veni la pachet cu o lărgire a carosabilului (în partea de jos a imaginii) astfel încât să poată fi creată banda de întoarcere spre Iași. Înainte de intersecția proiectată, în drumul european este descărcat traficul de pe patru străzi din Valea Lupului (partea de sus a imaginii): Prof. Ioan Petru Culianu, Privighetorii, Rozelor și Aleea cu Nuci.
„Separația dintre zona de întoarcere și DN28 se va face cu o pastilă amenajată cu marcaj, având raza interioară de 6,4 m și lungimea de 12,8 m, iar raza exterioară a zonei de întoarcere de 15,4 m, rezultând o cale de circulație cu lățimea de 9 m. Pentru racordarea zonei de întoarcere la DN28 se vor amenaja pe o lungime de 230 m două benzi de circulație (așa cum este amenajat și DN28 astăzi), o bandă cu lățimea de 3,5 m și o bandă cu lățimea de 4,2 m”, se precizează în proiect. Conform documentației, raza de racordare a zonei de întoarcere cu DN28 va fi de 20 m.
În context, amintim că investitorul de la complexul ERA și-a asumat și o altă investiție, în contextul extinderii centrului comercial. Astfel, vor fi reabilitate pasajul peste calea ferată și drumul existent pe latura vestică a amplasamentului, iar pe colțul vestic-sudic al amplasamentului va fi făcută o girație care va asigura trecerea pe un drum nou care va face legătura cu Uricani – Cicoarei.
- Citește și Se mai ocupă cineva de la Primărie de PUG? Lista deficiențelor care nu-și găsesc rezolvare de 10 ani