Local
Lista completă a proiectelor finanțate prin PNI în Iași: câți bani ia fiecare localitate din județ?
Scris de
Primarii de comune au tras lozul câştigător în repartizarea banilor în cadrul Programului Naţional de Investiţii (PNI) „Anghel Saligny”. Comunele au primit, în total, de peste trei ori mai mulţi bani faţă de sumele pre-alocate, în timp ce Primăria Iaşi şi Consiliul Judeţean (CJ) nu au beneficiat de fonduri suplimentare. Aproape 85% dintre cei 1,5 miliarde lei vor intra, în următorii ani, direct în conturile comunelor. De cealaltă parte, CJ va primi 9%, iar municipiul sub 3% din alocarea totală.
Conform criteriilor stabilite la nivel central, fiecare unitate administrativ-teritorială a avut o sumă minimă „garantată în plată”, în funcţie de tip: CJ (140 mil. lei), oraşe şi municipii (între 7 şi 43 mil. lei) şi comună (4 milioane lei). Ceea ce s-a întâmplat la Iaşi este valabil şi în celelalte judeţe ale ţării: potrivit „Ziarului de Iași”, strategia guvernului a fost de a suplimenta fondurile pentru mediul rural, în timp ce în urban au fost repartizate sumele minime pre-alocate.
Două comune au luat cât municipiul Iaşi
Scânteia şi Schitu Duca sunt singurele comune din judeţ care au primit fiecare câte 43 milioane lei, de aproape 10 ori mai mult faţă de suma pre-alocată. În ambele cazuri este vorba despre realizarea de sisteme de alimentare cu apă şi canalizare. Tot 43 milioane lei va avea în conturi şi municipiul Iaşi, sumă minimă garantată de la Guvern pentru reşedinţe de judeţ: niciun ban suplimentar. Primăria Iaşului avea 22 de proiecte propuse spre finanţare (126 mil. lei), dar numai două au fost selectate: refacerea pasajului Socola (37,3 mil. lei) şi modernizarea str. Aurel Vlaicu (5,7 mil. lei).
De precizat că prioritizarea proiectelor a fost făcută de autoritatea locală. Toate celelalte proiecte ale Primăriei vizau refacerea de străzi din diverse zone ale oraşului, unele care sunt deja în lucru. De cealaltă parte, CJ Iaşi va beneficia tot de suma minimă pre-alocată, respectiv de 140 mil. lei, cu cinci proiecte care vizează modernizarea a 60 km de drum, respectiv tronsoane din DJ 282B (Bivolari – Spineni), DJ 282A (Popricani – Larga Jijia), DJ 249E (Moreni – Grozeşti), DJ 249 (Hermeziu – Vladomira) şi DJ 201C (limită jud. Neamţ – Răchiteni – intersecţie DN 28). CJ avea propuse proiecte în valoare de peste 700 mil. lei, iar două dintre acestea vizau drumul spre Vaslui (prin Grajduri şi Scânteia) şi cel spre Suceava (Mirceşti – Buda).
În schimb, Paşcaniul, care avea pre-alocată o sumă de 10 mil. lei, va primi 14,3 mil. lei, pentru două proiecte, ambele constând în modernizarea de străzi. Tot investiţii în infrastructura rutieră vor realiza şi oraşele Hârlău (11,6 mil. lei), Podu Iloaiei (14,3 mil. lei) şi Târgu Frumos (7 mil. lei), suma pre-alocată pentru astfel de localităţi fiind de 7 mil. lei.
Topul alocărilor: primării PNL – peste 55%, primării PSD – 39%
Analiza alocărilor pe fiecare UAT în parte arată că cei mai mulţi bani vor merge în conturile administraţiilor conduse de liberali, respectiv peste 850 mil. lei, în timp ce primăriile PSD vor beneficia de aproape 600 mil. lei. În context, amintim că peste jumătate dintre UAT-uri din judeţ sunt controlate de PNL (51), iar circa 45 de PSD. Cele trei administraţii conduse de USR (Rediu, Movileni şi Mirceşti) vor avea peste 36 mil. lei, iar în cazul PMP (Andrieşeni) este alocată suma de 9 mil. lei. În afară de Scânteia şi Schitu Duca, cei mai mulţi bani au fost alocaţi către comune precum: Miroslava (38 mil. lei), Popeşti (33 mil. lei), Prisăcani (33 mil. lei), Tomeşti (32 mil. lei), Focuri, Strunga, Ţigănaşi, Ţuţora şi Vlădeni (fiecare cu câte 30 mil. lei).
De o sumă de peste 20 mil. lei vor beneficia şase comune: Stolniceni – Prăjescu (29 mil. lei), Şcheia (25 mil. lei), Oţeleni (24 mil. lei), Gropniţa (24 mil. lei), Cepleniţa (21 mil. lei) şi Răchiteni (20 mil. lei). La polul opus, se află patru comune care nu au reuşit să acceseze suma „garantată”, proiectele depuse fiind sub pragul de 4 mil. lei, respectiv Mogoşeşti, Ruginoasa, Mogoşeşti-Siret şi Dobrovăţ. În rest, fiecare comună a primit cel puţin dublul sumei pre-alocate.
În total, în conturile celor 93 de comune vor fi încasări de aproape 1,3 miliarde lei, respectiv circa 85% din suma rezervată judeţului Iaşi. Celelalte peste 200 mil. lei sunt împărţite între CJ şi oraşe. Cea mai mare sumă va fi investită în proiecte privind infrastructura rutieră (peste 860 mil. lei), în timp ce pentru sisteme de apă şi canalizare sunt alocaţi 630 mil. lei.
Sursa: Ziarul de Iași